Călătoriile prin spațiu pentru salvarea lumii, asemenea celor din cartea „Project Hail Mary”, colonizarea unor planete îndepărtate sau simpla explorare a universului sunt teme fascinante, întâlnite frecvent în literatura și filmele science-fiction, scrie discovermagazine.com. Dar cât de realistă este ideea că am putea vizita într-o zi o exoplanetă și, mai ales, că am putea ajunge acolo fără ca sănătatea noastră să aibă de suferit?
Dacă Ryland Grace, protagonistul romanului „Project Hail Mary”, călătorește spre Tau Ceti, un sistem stelar aflat la 11,9 ani-lumină distanță, Alpha Centauri este cea mai probabilă destinație a primei expediții interstelare a omenirii. Prin comparație, aceasta se află la numai 4,2 ani-lumină de Pământ. Sistemul găzduiește și Proxima b, cea mai apropiată exoplanetă cunoscută.
Dar drumul până acolo ar fi, fără îndoială, extrem de dificil și îndelungat.
Cât ar dura o călătorie spre Alpha Centauri?
Nava spațială din „Project Hail Mary” folosește drept combustibil un organism extraterestru cu proprietăți energetice extraordinare și ajunge la destinație în aproximativ 12 ani.
Pentru a ajunge la Tau Ceti cu modulul Apollo 10, care a atins o viteză de aproape 40.000 km/h, ar fi nevoie de nu mai puțin de 320.000 de ani, potrivit Sarei Webb, directoarea unui program de studii din cadrul Centrului de Astrofizică și Supercalculatoare al Universității de Tehnologie Swinburne, care a prezentat aceste calcule în publicația The Conversation.
O călătorie la viteza maximă atinsă de sonda New Horizons, lansată în 2006, de aproximativ 16 kilometri pe secundă, ar necesita circa 80.000 de ani pentru a ajunge la Alpha Centauri, a explicat, pentru Discover, Ashok Kumar, astronom pensionat care a lucrat anterior la Physical Research Laboratory.
Deși tehnologia a evoluat în ultimii 20 de ani, „dacă folosim combustibil chimic pentru rachetă și cele mai performante tehnologii pe care le cunoaștem în prezent, ar fi nevoie de 17.000 de ani de călătorie pentru a ajunge la Alpha Centauri”, a declarat Kumar. Astronomul are o perspectivă sumbră asupra posibilității unei asemenea expediții.
„Cantitatea de combustibil necesară se dovedește a fi egală cu masa galaxiei noastre [...], ceea ce este, desigur, absurd”, a explicat el.
Tehnologii propuse pentru viitor
Scenariile mai optimiste, care presupun utilizarea unor tehnologii noi, ar putea, cel puțin teoretic, să reducă substanțial durata călătoriei.
Chiar și fără atingerea idealului suprem al literaturii science-fiction, deplasarea cu viteze superioare celei a luminii, există diverse propuneri privind utilizarea unor combustibili și surse de energie, de la combustibili chimici și uraniu până la antimaterie, precum și a unor metode inovatoare de propulsie, cum ar fi velele solare.
NASA studiază, între timp, posibilitatea trimiterii către Alpha Centauri a unui roi de sonde minuscule, propulsate cu ajutorul laserelor, care ar putea parcurge distanța în aproximativ 20 de ani de zbor. Aceste sonde ar fi, desigur, fără echipaj uman.
Alți cercetători au analizat provocările diferite pe care le-ar presupune o asemenea expediție, inclusiv problema deloc neglijabilă a menținerii oamenilor în viață și în stare bună de sănătate până la sosirea pe exoplaneta de destinație. Una dintre propuneri este așa-numita navă generațională.
Pornind de la primele concepte de „arce interstelare” descrise de Robert H. Goddard și de la proiectele de „nave-lume” propuse în anii 1980, aceste nave autonome ar transporta sute sau mii de oameni către o nouă lume.
Anul trecut, Project Hyperion a reunit zeci de propuneri de proiecte pentru nave interstelare.
Proiectul câștigător, denumit „Chrysalis”, presupune construirea unei nave gigantice cu o lungime de aproximativ 58 de kilometri, care ar include ecosisteme vaste, menite să conserve biodiversitatea Pământului.
Folosind reactoare ipotetice de fuziune nucleară, nava ar putea transporta 2.400 de persoane către Alpha Centauri în numai 400 de ani.
„Cea mai dificilă parte, dar și cea mai interesantă și stimulatoare, a fost să ne imaginăm cum ar trăi oamenii de la bordul navei interstelare și cum și-ar înțelege propria existență de-a lungul mai multor generații”, au explicat membrii echipei Chrysalis într-un comunicat.
Menținerea sănătății echipajului în timpul misiunilor de lungă durată
Dincolo de dificultățile proiectării sistemelor de propulsie, menținerea sănătății echipajului este o problemă complexă.
„Dacă vrei să călătorești între stele perioade îndelungate, va trebui să produci hrană. Va trebui să reciclezi oxigenul. Va trebui să reciclezi gazele și să produci diverse lucruri”, spune Frederic Marin, astrofizician la Observatorul Astronomic din Strasbourg.
Acest lucru ar presupune inclusiv recrearea condițiilor de gravitație la bordul navei.
„Călătoria în spațiu înseamnă parcurgerea unor distanțe uriașe într-un mediu extrem de ostil”, a explicat Marin. „Vreau să spun că spațiul nu ne vrea acolo”.
O posibilă alternativă ar fi o navă în care pasagerii ar petrece călătoria într-o stare prelungită de hibernare sau „criosomn”, asemenea personajelor din „Project Hail Mary”.
În această privință, cercetătorii au anunțat într-un studiu publicat în 2026 în revista PNAS că au reușit să restabilească funcționalitatea unor țesuturi cerebrale de șoarece supuse congelării profunde.
Totuși, aplicarea unei asemenea tehnologii în cazul oamenilor rămâne o perspectivă îndepărtată.
Implicațiile etice ale unei călătorii spre o exoplanetă
Marin și echipa sa au calculat că o navă generațională ar avea nevoie de cel puțin 100 de persoane. Această estimare se bazează pe menținerea unei rate constante a reproducerii. Dar ea deschide o discuție complet diferită: ar fi etică o asemenea expediție?
După cum a explicat pentru Discover astrofiziciana Camille Marin, studiul realizat în cadrul proiectului HERITAGE este unul pur matematic și nu ia în considerare implicațiile etice ale unei asemenea inițiative.
Locuitorii unei astfel de nave ar fi supuși unor restricții extraordinare pentru o perioadă foarte îndelungată, iar menținerea unei populații de 100 de persoane ar presupune ca femeile de la bord să aibă copii în mod regulat cu anumiți membri ai echipajului, selectați pentru a conserva diversitatea genetică.
„Să impui așa ceva unei populații este cu totul altceva”, a declarat cercetătoarea.
Cercetătorii consideră că, în cele din urmă, în ciuda numeroaselor provocări tehnologice și sociale, unul dintre cele mai mari obstacole în calea construirii unei asemenea nave ar fi costurile astronomice, care s-ar ridica la mii de miliarde de dolari.
Pentru Kumar, numai necesarul extrem de mare de combustibil este suficient pentru a exclude călătoriile interstelare în viitorul previzibil. „Cred că vor rămâne în domeniul science-fiction”, a declarat el.
Marin are o perspectivă diferită: ceea ce astăzi pare o întreprindere descurajantă, aproape imposibilă, s-ar putea schimba pe măsură ce tehnologia continuă să evolueze.
Posibilitatea construirii unei baze lunare și apariția unei industrii spațiale aflate în plină dezvoltare în viitorul apropiat ar putea deschide noi perspective. Astfel, în câteva sute de ani, condițiile pentru călătoriile către exoplanete ar putea deveni mult mai favorabile.
„Ideea călătoriilor spațiale începe să aparțină mai puțin domeniului science-fiction și să semene tot mai mult cu un proiect la care putem lucra folosind instrumente mai performante”, a declarat el.
