Antena 3 CNN Life Știinţă Predicţii IBM. În mai puţin de 5 ani, computerul va dispune de cele 5 simţuri umane

Predicţii IBM. În mai puţin de 5 ani, computerul va dispune de cele 5 simţuri umane

Predicţii IBM. În mai puţin de 5 ani, computerul va dispune de cele 5 simţuri umane
17 Dec 2012   •   17:20

Într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, vom fi capabili să comandăm un tricou sau o rochie cu ajutorul computerului. Desigur, acest lucru se întâmplă şi acum, dar specialiştii ne asigură că vom putea simţi textura materialul doar prin simpla atingere a monitorului.

Când simţi un obiect, creierul înregistrează o serie de vibraţii din piele, cum ar fi netezimea, asprimea sau ascuţimea acelui obiect. Senzorii computerelor au devenit destul de sofisticate pentru a procesa asemenea informaţii.

În următorii cinci ani, telefoanele inteligente vor evolua destul de precis pentru a fi capabile să imite atingerea unui obiect real, chiar dacă, spre exemplu, pe ecranul telefonului este înfăţişată o portocală, atunci când vom atinge displayul vom crede că pipăim şi mirosim o portocală reală.

"Nu vorbim despre ecrane difuze", susţine Bernie Meyerson, vicepreşedintele departamentului de inovare din cadrul IBM.

În multe privinţe, computerele simulează deja atingerile, chiar dacă este vorba de o etapă incipientă. Când conducem o maşină, dintr-un joc video, joystickul vibrează atunci când pornim motorul sau intrăm în coleziune cu alte obiecte virtuale. Poate că nu este senzaţia cea mai fidelă şi identică cu cea din realitate, dar în următorii ani, specialiştii ne promit că tehnica senzitivă şi tactilă va evolua.

Cercetătorii IBM lucrează la aceste detalii şi creează aplicaţii în domeniile comerţului cu amănuntul sau sistemelor din îngrijirea sănătăţii.
Ei folosesc tehnologii haptice, cu infraroşu pentru a reda o simulare cât mai reală a atingerii fizice.

×
Subiecte în articol: computer IBM
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close