La Pompei, arheologii au descoperit un dulap care conținea bijuterii, monede, produse de cosmetică și alte obiecte personale, oferind noi indicii despre viața cotidiană a femeilor din orașul antic înainte de erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr.
Arheologii au scos la lumină garderoba unei femei din Pompeiul antic. Datorită eforturilor lor, a fost posibilă recuperarea obiectelor păstrate în interiorul unui dulap din casa IX 11, 7, cunoscută drept casa lui Cornelius Maximus, situată în zona centrală a orașului îngropat sub cenușa Vezuviului, potrivit Euronews.
Printre obiectele recuperate se numără instrumente pentru machiaj - pensete și o spatulă pentru amestecarea pigmenților -, un balsamariu din sticlă, un vas pentru arderea parfumurilor pentru odorizarea locuinței și o lampă din bronz. Alături de acestea au fost găsite greutăți din plumb, folosite probabil într-o activitate comercială și păstrate într-o mică lădiță din lemn, din care au mai rămas doar urme.
Ce se afla în garderoba femeii din Pompei
Au fost descoperite și vase și recipiente din bronz, sticlă și ceramică - obiecte de uz casnic, folosite în viața de zi cu zi - dar și un elegant ulcior de mici dimensiuni, decorat cu motive ce imită solzii conurilor de pin.
Printre descoperiri se află și un colier alcătuit din cel puțin 24 de mici obiecte realizate din pastă de sticlă faianțată, os, pastă de sticlă și cristal de stâncă. Acestea sunt perforate pentru a putea fi suspendate și reprezintă divinități - printre care pot fi identificați Bes și Mercur -, picioare și mâini, conuri de pin și ciorchini de struguri.
Potrivit specialiștilor, astfel de coliere erau uneori considerate obiecte „magice”, folosite în descântece și la prepararea poțiunilor. Ele fac parte din categoria obiectelor numite crepundia, termen care înseamnă literalmente „zornăitoare”. Erau coliere cu amulete oferite copiilor pentru a-i proteja, dar și pentru ca aceștia să poată fi auziți atunci când se mișcau.
Nu era neobișnuit ca și adulții să păstreze astfel de obiecte, adesea în cutiuțe sau, ca în acest caz, în săculeți de pânză depozitați în dulapuri. Se pare că erau păstrate ca amintiri ale copilăriei, din care poate că nu mai rămăseseră multe alte lucruri. Lumea romană era caracterizată de un grad ridicat de mobilitate geografică, la toate nivelurile sociale, de la sclavi până la negustori înstăriți. Astfel, mulți oameni ajungeau să trăiască departe de rude, de părinți și de locurile în care își petrecuseră copilăria.
Comoara ascunsă în dulap
O altă taină păstrată în dulapul descoperit în timpul săpăturilor este un mic tezaur de monede. Este vorba despre 38 de monede, toate din bronz, păstrate într-un cistella - un mic recipient realizat din materiale vegetale, prin tehnici de împletire asemănătoare celor folosite la confecționarea coșurilor. Fragmentele rămase din acesta au fost analizate după recuperarea lor în timpul săpăturilor arheologice.
Prezența monedelor sugerează, în special, că proprietarul sau proprietarii nu au avut timp să recupereze obiectele de valoare, fie ele de natură economică sau sentimentală.
Dacă se aflau în oraș în momentul catastrofei, probabil că au încercat să fugă. Dacă au reușit să scape, nu s-au mai întors să sape sub podele pentru a-și recupera bunurile, spre deosebire de alte persoane ale căror eforturi au lăsat urme, scoase la iveală de săpăturile recente.
Este însă posibil să nu fi reușit să scape și să se numere printre cei care au murit fără moștenitori, așa cum amintește istoricul Tacit. Potrivit acestuia, bunurile lor ar fi urmat să fie folosite pentru refondarea orașului Pompei, un proiect care, în cele din urmă, nu a mai fost realizat niciodată. Sunt întrebări la care probabil se va putea găsi un răspuns niciodată.
Dimensiunea umană a trecutului orașului Pompei, reconstituită fragment cu fragment
„Pompeiul nu este doar un loc al marilor opere de artă, ci și un spațiu în care obiectele cele mai obișnuite redau dimensiunea umană a trecutului. Valoarea acestei descoperiri constă în posibilitatea de a interpreta împreună diferitele urme ale unei vieți: obiceiurile personale, munca și amintirile”, afirmă Gabriel Zuchtriegel, directorul Parcului Arheologic din Pompei.
„Nu putem reconstitui cu certitudine identitatea persoanei care a locuit în această casă, dar aceste fragmente ne apropie de viața sa de zi cu zi”, a mai precizat acesta.
Ce se știe despre casa lui Cornelius Maximus
Săpăturile au contribuit la clarificarea unor aspecte legate de locuința în care a fost descoperit dulapul. Fațada casei, atribuită cu titlu provizoriu unei persoane numite Cornelius Maximus, pe baza unor inscripții care nu mai sunt vizibile în prezent, fusese excavată în anul 1912. Abia acum au fost cercetate însă o parte dintre încăperile aflate în spatele acesteia, în cadrul amplului proiect de restaurare și de îmbunătățire a accesului public la zona adiacentă, Insula dei Casti Amanti.
Deși informațiile despre această casă rămân incomplete, au ieșit la iveală câteva date deosebit de interesante. Pe de o parte, picturile murale rafinate din încăperea în care se afla dulapul, sunt atribuite atelierului de pe Via di Castricio. Acestea indică un anumit nivel de trai, în concordanță cu poziția centrală a locuinței, situată pe una dintre principalele artere ale orașului antic.
Pe de altă parte, în momentul erupției se desfășurau încă diverse lucrări, care trebuie să fi afectat considerabil condițiile de locuire. La acestea se adaugă descoperirea a cel puțin două schelete de șoareci, găsite în interiorul unei amfore, pe un nivel intermediar al clădirii.
Potrivit analizelor efectuate în laboratorul parcului arheologic, acestea aparțineau, cel mai probabil, speciei Apodemus sylvaticus, cunoscută și sub denumirea de „șoarece de pădure”.
Șoarecii din această specie trăiesc în mod obișnuit în medii naturale și în grădini, de unde pătrund adesea în poduri și în spațiile de depozitare ale locuințelor umane, în căutare de hrană. Cele două exemplare descoperite la Pompei nu ajunseseră încă la maturitate, după cum indică gradul de dezvoltare a scheletelor lor, din care au fost recuperate 117 fragmente minuscule.
Această descoperire completează dovezile privind prezența rozătoarelor și în alte situri din zona Vezuviului, precum încăperile de serviciu ale vilei suburbane de la Civita Giuliana sau canalele de scurgere din Herculaneum. Totodată, ea conturează imaginea unei societăți urbane care trebuia să se confrunte și cu prezența unor oaspeți nedoriți.
