Antena 3 CNN Life Știinţă Teoria care ar putea da peste cap lumea creştină. Giulgiul din Torino, un "fals medival"?

Teoria care ar putea da peste cap lumea creştină. Giulgiul din Torino, un "fals medival"?

Teoria care ar putea da peste cap lumea creştină. Giulgiul din Torino, un "fals medival"?
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
11 Iun 2012   •   13:39
Giulgiul din Torino, pânza în care creştinii consideră că a fost îngropat Iisus, este un „fals medieval”. Teoria a fost avansată de savantul italian Antonio Lombatti.

Bucata de pânză se află acum la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Torino. Cercetătorul susţine că în Evul Mediu au existat peste 40 de pânze care erau considerate a fi adevăratul giulgiu în care a fost îngropat Iisus, dar care au fost aproape integral distruse într-un incendiu din timpul Revoluţiei Franceze. Giulgiul din Torino ar fi fost singurul care a „supravieţuit”.

Potrivit cercetătorului, giulgiul din Torino ar fi fost confecţionat cu 1.300 de ani după moartea lui Iisus. Teoria lui Lombatti urmează să fie publicată într-o revistă de specialitate.

Autenticitatea giulgiului nu a fost confirmată niciodată de Biserica Catolică, informează Daily Mail.

Giulgiul din Torino, numit de unii creştini Sfântul Giulgiu, este o pânză de in pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică și în special de crucificare.


 


 

×
Subiecte în articol: religie Iisus
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close