"Nu seamănă cu nimic altceva din țară". O călătorie prin uimitorii "Alpi" ai Regatului Unit

"Alpii din Cornwall", situaţi în extremitatea de sud-vest a Angliei, în Regatul Unit, găzduiesc lagune de un verde intens și vârfuri în formă de piramidă, create de om. Acum, o serie de trasee noi deschid pentru turişti această uriașă zonă industrială, relatează BBC. "Într-un weekend de toamnă, m-am întors acasă ca să parcurg aceste rute, să descopăr colțuri noi ale locului în care am crescut și să văd ce s-a schimbat de când pământul este redat naturii", a declarat Emma Truscott, jurnalistă de călătorie din Cornwall.

"Agățându-mă de pietriș, mă trag cu greu până în vârf și îmi scutur de pe picioare praful alb, ca de cretă. Vântul îmi răvășește părul în timp ce îmi privesc «regatul» de jos. Dinspre nord apare o mașină care gonește spre sat, iar eu cad în genunchi. Încordez coarda unui arc imaginar, ochesc, îmi trimit săgeata spre mașină și mă ascund imediat", a rememorat Emma Truscott, autoare de articole de călătorie din Cornwall, Regatul Unit, un episod din copilăria sa.

La sfârșitul anilor 1990, aceasta își petrecea timpul jucându-se cu prietenii pe Flatty, una dintre cele două movile uriașe de deșeuri de caolin situate la marginea satului Saint Dennis, aflat în Cornwall, unde a crescut. În apropiere se înălță Pointy, perechea sa în formă de con. Împreună, aceste forme de relief aproape ireale, de un alb imaculat, alcătuiesc peisajul din Clay Country, "Ținutul Caolinului", pe care localnicii îl numesc cu afecțiune "Alpii din Cornwall".

‹ ›

"Aici, peste 250 de ani de minerit au transformat o suprafață de 91 de kilometri pătrați, cu mici gospodării, foste terenuri acoperite cu vegetație joasă și podișuri mlăștinoase, într-un peisaj de cariere uriașe, lagune de un verde intens și vârfuri create de om. Este o imagine complet diferită de cea a sud-vestului Angliei, cu plaje nisipoase, valuri spumoase şi surferi, pe care o regăsim pe cărțile poștale", a mai spus jurnalista de călătorie din Cornwall.

Astăzi, Alpii din Cornwall se schimbă. Pe măsură ce vechile cariere se închid, vegetația preia controlul, animalele sălbatice revin, iar noi trasee, deschise mai multor categorii de utilizatori, fac accesibile zone care au fost mult timp interzise.

Unele foste cariere de caolin din Cornwall au fost redate naturii după încetarea exploatării. Sursa foto: Getty Images

"Într-un weekend de toamnă, m-am întors acasă ca să parcurg aceste rute, să descopăr colțuri noi ale locului în care am crescut și să văd ce s-a schimbat de când pământul este redat naturii", a dezvăluit aceasta, conform sursei citate.

"Aurul alb" al comitatului Cornwall

În 1746, chimistul William Cookworthy din Plymouth a descoperit o sursă de caolin lângă Helston, în timp ce căuta materiale cu care să reproducă porțelanul importat din China. Minerii care extrăgeau cositor foloseau de multă vreme această argilă rezistentă la căldură, numită de localnici "moorstone", ca să repare crăpăturile din cuptoare.

"Cookworthy și-a dat seama că ar putea fi folosită la fabricarea porțelanului și a găsit mai târziu zăcăminte mai mari și mai pure lângă orașul St Austell. În 1768, și-a brevetat formula pentru porțelanul dur", a mai precizat Emma Truscott.

Pe măsură ce a crescut cererea de caolin în secolul al XIX-lea, mineritul s-a extins rapid în jurul orașului St Austell. Peisajul s-a transformat, iar generații întregi de familii din Cornwall și-au câștigat traiul din această industrie. Din cauza valorii sale comerciale, caolinul a ajuns să fie numit "aurul alb" și era folosit în produse de zi cu zi, de la pasta de dinți la cosmetice.

"Până în 1910, Cornwallul producea aproximativ jumătate din caolinul lumii – în jur de un milion de tone pe an – și exporta cam trei sferturi din producție", a mai subliniat jurnalista de călătorie din Cornwall.

"Auzeai sirenele și exploziile din clasă", își amintește Steve Hawken, născut în Clay Country. El vorbește despre perioada de glorie a industriei de la mijlocul secolului XX, când carierele în funcțiune se aflau chiar lângă case și școli.

Astăzi, Steve Hawken este ghid voluntar la Wheal Martyn, singurul muzeu al caolinului din Marea Britanie. Amenajat în două foste exploatări de caolin din epoca victoriană, lângă St Austell, muzeul spune povestea industriei caolinului din Cornwall și a felului în care aceasta a influențat viața localnicilor. Muzeul este și punct de informare pentru vizitatorii care vor să exploreze Valea Luxulyan și zona Charlestown, ambele parte din Peisajul minier din Cornwall și West Devon, înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

La 15 ani, Hawken și-a început cariera de 37 de ani în industria caolinului. Mergea cu bicicleta la cariera Littlejohns, unde lucra în calitate de "kettle boy", băiatul care se ocupa de ceai.

"Chiar după parcare, mi-a arătat vechea carieră Lansalson, acum plină cu apă. «Ca să sapi adânc, trebuie să lărgești (n.r.: cariera), altfel devine prea periculos», mi-a explicat, cu un puternic accent din Cornwall", a mai notat Emma Truscott pentru BBC.

Astăzi, carierele inundate precum Lansalson sunt una dintre trăsăturile definitorii ale peisajului. Apele lor de un turcoaz lăptos amintesc de lacurile glaciare din Munții Stâncoși canadieni. Nu vă lăsați însă păcăliți: înotul aici este periculos și strict interzis.

"Are cam 46 de metri adâncime, cam cât lățimea unui teren de fotbal, dar probabil că (sub suprafață) sunt vreo 44 de metri de caolin, de-aia are culoarea asta", a mai spus autoarea de articole de călătorie originară din Cornwall.

Deși a contribuit semnificativ la economia și la moștenirea industrială a Cornwallului, regiunea Clay Country, supranumită de localnici "Alpii din Cornwall", este în mare parte ocolită de turiști.

Așa cum scria odată romanciera Daphne du Maurier: "Dealurile acestea de dincolo de St Austell, unde se scoate caolinul, nu seamănă cu nimic altceva din țară".

O călătorie prin uimitorii "Alpi" ai Regatului Unit, în prezent

Astăzi, cel mai bun mod de a descoperi moștenirea industrială a Alpilor este pe jos. În 2025, Imerys, compania franceză care deține terenurile, a deschis zone până atunci inaccesibile, adăugând 34 de kilometri de poteci, multe dintre ele deschise și bicicliștilor și călăreților.

Astfel, rețeaua sa a ajuns la 62 de kilometri. Aceste poteci, aflate pe teren privat, dar deschise publicului cu acordul proprietarului, sunt răspândite în jurul vechilor exploatări miniere. Unele se leagă de traseele mai mari Clay Trails, care duc, de-a lungul Rețelei Naționale de Piste pentru Biciclete, până în locuri precum plaja Par sau Valea Luxulyan.

"Am pornit de la Wheal Martyn pe un traseu Clay Trail de opt kilometri, care începe de-a lungul unei vechi linii ferate secundare. Pe vremuri, caolinul era încărcat aici în trenuri cu aburi care mergeau spre docurile Par din Cornwall. Am trecut pe lângă grădini în care fluturau steaguri ale Cornwallului și am urmat marcajele de-a lungul unor drumuri nisipoase. Pe măsură ce mă apropiam de Carn Grey, o formațiune stâncoasă de lângă satul Trethurgy, iarba era presărată cu ciuperci.

După ce am făcut turul potecilor și al carierelor inundate Pentruff și Baal, m-am oprit să mănânc un sandviș. Pe traseu nu ai de unde să cumperi mâncare, așa că drumeții ar face bine să procedeze ca localnicii și să își ia la pachet «crib», gustarea de la mijlocul dimineții. Tufișurile verzi și frunzișul de toamnă îndulceau pantele, iar ciripitul păsărilor răsuna deasupra apei, pe care se legănau câțiva pescăruși mici", a povestit jurnalista de călătorie din Cornwall.

În depărtare se vede Great Treverbyn Tip, o movilă de deșeuri pe care localnicii o numesc "Sky Tip" și care se află aici din anii '30. Pentru fiecare tonă de caolin extrasă rămâneau în urmă până la nouă tone de deșeuri.

"Așa au apărut cel puțin 100 de vârfuri palide, în formă de piramidă, care dominau orizontul. Astăzi au mai rămas doar câteva. Considerate odinioară urâte, ele au devenit repere familiare, pe care generații întregi de localnici le-au văzut prin ferestrele caselor. Când Imerys a propus, în 2014, nivelarea movilei Sky Tip, localnicii s-au mobilizat ca să o salveze. Astăzi, pe vârful ei flutură steagul Cornwallului, simbol al mândriei locale și al victoriei lor", a mai spus Emma Truscott.

Deși mineritul a scăzut în această zonă, mai există rezerve de caolin pentru încă câteva decenii. Ele asigură locuri de muncă și aduc economiei locale aproximativ 40 de milioane de lire sterline (53,9 milioane de dolari) pe an.

"Ca să înțeleg cât de importantă este încă această industrie, am urcat pe Caerloggas Downs, în apropiere, de unde se deschide o priveliște largă asupra golfului St Austell. Pe vreme senină, poți vedea vapoarele care pleacă de aici ca să ducă caolinul în toată lumea.

Potecile se încrucișau pe terenul fostei cariere, iar eu am urmat una dintre ele până sus, printre petice de iarbă-neagră violetă. La orizont, silueta simetrică a movilei Sky Tip părea complet nelalocul ei, ca un monument antic mutat pe coasta Cornwallului", a mai mărturisit aceasta.

Ulterior, Emma Truscott a adăugat următoarele detalii: "M-am întors pe traseul Clay Trail, printr-o pădure liniștită, până la Trethurgy. Acolo, un singur nor de ploaie, pe un cer altfel albastru, m-a urmărit până la ultima mea destinație: cariera Bodelva, una dintre cele mai ambițioase transformări din zonă.

Caolinul bogat în fier de aici era folosit odinioară la producerea faimoasei hârtii roz a ziarului Financial Times. Astăzi, aici se află renumitul Eden Project, cu imensa sa pădure tropicală acoperită și cele 12 hectare de grădini".

Și în alte părți din Clay Country, fosta carieră de caolin de la Dubbers, lângă satul Nanpean, a fost redată naturii după ce s-a închis, în anii ’60. La sfârșitul lui 2024, aici au fost plantați peste 100.000 de copaci din specii autohtone, în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte de împădurire din sud-vestul Angliei. Astăzi, până la 6,4 kilometri de poteci noi, deschise publicului, șerpuiesc prin păduri și terenuri acoperite cu vegetație joasă pline de viață. Aici trăiesc cerbi roșii, pârși și păsări precum becațina mică și prundărașul gulerat mic.