Oamenii de știință avertizează că încetinirea AMOC (Atlantic Meridional Overturning Circulation - Circulația Meridională de Răsturnare a Atlanticului), sistemul de curenți care transportă căldura tropicală spre Europa, ar putea începe să producă efecte majore încă din anii 2040. O eventuală prăbușire a AMOC ar putea aduce Europei ierni mult mai reci, veri secetoase, creșterea nivelului mării și furtuni extreme, cu efecte severe asupra agriculturii, infrastructurii și economiei. Deși momentul unei astfel de prăbușiri rămâne incert, guvernele europene încep să ia măsuri pentru monitorizarea și limitarea riscurilor.
În adâncurile Atlanticului de Nord, un vast sistem de curenți oceanici transportă apele calde tropicale spre nord, împiedicând Europa să înghețe.
Dar, pe măsură ce schimbările climatice își fac efectul, această „pompă de căldură” oceanică va slăbi și ar putea chiar să se oprească. Dacă acest lucru se întâmplă, Europa ar putea fi cuprinsă de temperaturi mult mai scăzute, potrivit unei analize publicate de The Telegraph.
O zonă de apă mai rece decât în mod obișnuit, situată chiar la sud de Groenlanda și supranumită „pata rece” (cold blob), îi îngrijorează pe unii oameni de știință, care se tem că încetinirea AMOC este deja în plină desfășurare.
Alți cercetători au analizat modelele climatice, au studiat înregistrările temperaturilor oceanice și au realizat simulări, ajungând la concluzia că oceanul s-ar putea întoarce împotriva noastră mai devreme decât se credea anterior.
Deși acest proces s-ar desfășura pe parcursul mai multor decenii, o încetinire severă sau prăbușirea AMOC ar afecta agricultura, infrastructura, sistemele sociale și economia Europei la o scară atât de mare, încât incendiile și valurile de căldură din vara trecută ar părea amintiri blânde ale unor vremuri mai liniștite.
Continentul s-ar putea confrunta cu ierni glaciare și veri secetoase, creșterea nivelului mării și furtuni extrem de violente.
Până de curând, acest scenariu era considerat improbabil: un coșmar prezentat pentru a avertiza asupra pericolelor catastrofale ale schimbărilor climatice necontrolate. Însă, pe măsură ce se acumulează cercetări privind probabilitatea unei încetiniri majore sau, mai puțin probabil, a unei prăbușiri totale, guvernele încep să ia amenințarea în serios și încearcă să găsească modalități de a limita pagubele.
Regatul Unit cheltuiește milioane pentru un sistem de avertizare timpurie. Islanda a declarat prăbușirea AMOC drept un risc pentru securitatea națională. Țările de Jos analizează ce ar putea însemna o încetinire pentru sistemele sale de apărare împotriva mării. Finlanda examinează posibilele consecințe. Iar miniștrii țărilor nordice au început să discute despre această amenințare.
Sentimentul de alarmă a ajuns și la Bruxelles, unde anul trecut Teresa Ribera, responsabila Uniunii Europene pentru tranziția verde, a sugerat includerea AMOC „pe lista acronimelor de securitate națională din Europa”.
Pentru factorii de decizie, instabilitatea AMOC reprezintă o provocare neobișnuită: cum te pregătești pentru un dezastru îndepărtat care s-ar putea să nu se producă niciodată, dar care, dacă s-ar produce, ar perturba viața din Europa la o scară de neimaginat?
„Este iresponsabil să așteptăm certitudinea absolută înainte de a ne pregăti”, a declarat Jóhann Páll Jóhannsson, ministrul islandez al climei, pentru publicația Politico. „Pentru că, până când consecințele devin imposibil de negat, s-ar putea să fie deja prea târziu pentru a împiedica producerea lor”.
„Nu este vorba despre panică sau alarmism”, a adăugat el. „Este pur și simplu o chestiune de guvernare responsabilă”.
Senzația de scufundare
Motorul AMOC se află în Atlanticul de Nord, unde apa rece și sărată se scufundă în adâncul oceanului. Această scufundare contribuie la atragerea unei cantități mai mari de apă caldă spre nord, alimentând o circulație care a modelat clima Europei timp de milenii.
Acest fenomen explică, în parte, de ce Londra nu are iernile reci ale orașului Ottawa, deși capitala britanică se află cu aproximativ șase grade de latitudine - sau 420 de mile - mai la nord decât orașul canadian. Tot acesta este unul dintre motivele pentru care Islanda și țările din nordul Europei nu au o climă siberiană.
Însă schimbările climatice amenință acum să perturbe acest motor stabil de mult timp. Pe măsură ce calota glaciară a Groenlandei se topește, iar precipitațiile mai abundente adaugă apă dulce în Atlanticul de Nord, marea devine mai caldă și mai puțin sărată - și, prin urmare, mai puțin densă. Ea se scufundă mai greu, ceea ce slăbește circulația.
Acest lucru poate declanșa un circuit de feedback: curenții mai slabi transportă mai puțină sare spre nord, ceea ce face apa și mai dulce și încetinește și mai mult AMOC. Teama este că, în cazul unei încălziri suficient de mari, această circulație ar putea încetini semnificativ sau chiar s-ar putea opri.
Dacă toate acestea sună familiar, probabil că motivul este filmul-catastrofă din 2004 The Day After Tomorrow, care imaginează oprirea curenților oceanici din Atlantic și declanșarea unei înghețări bruște ce ar arunca lumea într-o nouă eră glaciară peste noapte. Nu există dovezi că un astfel de scenariu extrem și rapid este posibil.
Și totuși, pericolul nu ține doar de un viitor îndepărtat. Chiar dacă o prăbușire completă a AMOC s-ar desfășura pe parcursul mai multor decenii, probabil după sfârșitul acestui secol, anumite componente ale sistemului ar putea începe să cedeze mult mai devreme - cu efecte resimțite cu mult înainte ca acești curenți să se oprească.
„Fragmente ale AMOC ar putea începe să se prăbușească pe drumul către o prăbușire completă”, a declarat Laurie Laybourn, cercetător la Chatham House și director al Strategic Climate Risks Initiative. „Este un proces care va produce perturbări pe parcurs”.
Oamenii de știință sunt deosebit de îngrijorați de vârtejul subpolar (subpolar gyre), un curent circular situat la sud de Groenlanda, care contribuie la alimentarea AMOC. Unele studii sugerează că funcția sa de amestecare a apei ar putea începe să se închidă încă din anii 2040, declanșând schimbări majore într-un interval de doar zece ani.
Prăbușirea acestui vârtej nu ar arunca întregul nord al Europei în gerul extrem asociat cu o oprire completă a AMOC. Însă ar putea aduce ierni considerabil mai reci și ar crește riscul de secetă.
„Este greu de spus exact când, dar cred că există un risc substanțial ca acest lucru să se întâmple în următorii 20 de ani”, a declarat Swinda Falkena, cercetătoare la Universitatea din Utrecht care studiază vârtejul subpolar. „Practic, asta înseamnă că trebuie să începem să ne planificăm de acum”.
În ceea ce privește AMOC în ansamblu, oamenii de știință încă nu știu în ce moment curenții ar putea trece de așa-numitul punct critic (tipping point), după care o prăbușire într-o stare foarte slabă ar deveni inevitabilă. De asemenea, nu știu cât de aproape sunt de atingerea acestuia. Estimările variază de la o încălzire globală cu 1,4 grade Celsius peste nivelurile preindustriale - nivel pe care lumea tocmai l-a atins - până la 8 grade Celsius.
Deși oamenii de știință dezbat amploarea și momentul în care perturbările actuale se vor manifesta, aceștia sunt de acord că încălzirea globală va slăbi AMOC.
În 2023, Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC) a concluzionat că este foarte probabil ca AMOC să slăbească în acest secol cu 24-39% față de nivelurile preindustriale.
„Riscurile”, a declarat Jóhannsson, ministrul islandez al climei, „par mai serioase decât se înțelegea anterior”.
Viitorul înghețat
Oamenii de știință încep să contureze modul în care ar putea arăta Europa după prăbușirea AMOC.
Iarna, furtunile ar putea lovi continentul, alimentate de diferența dramatică de temperatură dintre nordul devenit înghețat și sudul rămas la fel de cald.
Gheața marină arctică s-ar putea deplasa spre sud, către Scoția și fiordurile nordice. În Marea Baltică ar putea fi nevoie de spărgătoare de gheață. Canalele din Amsterdam ar putea îngheța complet, în timp ce valurile de frig ar coborî temperaturile până la minus 20 de grade Celsius în Țările de Jos și minus 40 de grade în Scandinavia.
Seceta din Africa de Vest ar putea împinge migranții spre nord, pe măsură ce zona tropicală de ploi s-ar deplasa spre sud. Între timp, Islanda s-ar putea confrunta cu o devastare economică pe măsură ce populațiile de pești s-ar prăbuși, potrivit unui scenariu elaborat de cercetători pentru Consiliul Nordic al Miniștrilor.
De-a lungul coastei europene a Atlanticului de Nord, nivelul mai ridicat al mării ar putea agrava inundațiile și ar putea împinge apa sărată către terenurile agricole situate la altitudini joase. Verile ar continua să aducă temperaturi extreme, însă reducerea precipitațiilor ar putea accentua lipsa apei. Un studiu a constatat că, în Regatul Unit, suprafața de teren potrivită pentru agricultură ar scădea de la 32% în prezent la doar 7% după prăbușirea AMOC.
Îngrijorarea cu privire la aceste posibile efecte începe deja să influențeze planificarea guvernelor.
Islanda a adus această amenințare în atenția Consiliului Nordic al Miniștrilor în această primăvară.
În Finlanda, Sari Multala, ministrul climei, a lansat în această vară o evaluare a ceea ce ar putea însemna încetinirea AMOC pentru țară.
Țările de Jos efectuează o evaluare similară, cu accent deosebit pe amenințarea la adresa sistemelor sale de apărare împotriva mării.
Una dintre primele linii de apărare împotriva prăbușirii AMOC este detectarea momentului în care aceasta începe.
Guvernul britanic a alocat 81 de milioane de lire sterline unui program de cercetare destinat creării unui mecanism de avertizare timpurie pentru două sisteme esențiale asociate AMOC, care ar putea ele însele să se apropie de un punct fără întoarcere: calota glaciară a Groenlandei și vârtejul subpolar.
„Încercăm să reunim echipe pentru a observa, modela și prognoza mai bine punctele critice, astfel încât să putem reacționa mai eficient la ele”, a declarat Gemma Bale, unul dintre cei doi oameni de știință care conduc programul.
Însă rețeaua de monitorizare rămâne fragilă. Multe dintre sistemele de monitorizare sunt finanțate prin granturi de cercetare pe termen scurt, dintre care unele expiră în 2028.
În Statele Unite, de exemplu, administrația lui Donald Trump a decis să reducă finanțarea pentru monitorizarea oceanelor și să demonteze geamandurile la începutul acestui an, dar a revenit asupra deciziei după un val de proteste.
Pentru oamenii de știință, acest episod a evidențiat problema tratării monitorizării oceanelor pe termen lung ca pe o succesiune de proiecte de cercetare pe termen scurt. În schimb, ei își doresc un sistem permanent de observare, finanțat la nivel internațional - o infrastructură de amploarea celei pe care guvernele o susțin deja pentru prognoza meteorologică sau cercetarea spațială.
Comisia Europeană a făcut un prim pas în această vară, anunțând o finanțare de 92 de milioane de euro pentru monitorizarea oceanelor; un eveniment de angajare a fondurilor desfășurat în septembrie a ridicat suma la 220 de milioane de euro. Cercetătorii AMOC au salutat finanțarea, dar au spus că un sistem fiabil de monitorizare la nivelul întregului Atlantic ar necesita mai mult.
„Ai nevoie de aproximativ 500 de milioane sau un miliard de euro pe an și atunci poți măsura bine oceanele”, a spus Sjoerd Groeskamp, cercetător la Institutul Regal Olandez pentru Cercetări Marine. „Ceea ce pare mult, dar nu este. Acceleratorul de particule [de la CERN] are un buget de un miliard de euro pe an, nu? Telescopul James Webb a costat 10 miliarde de euro”.
Probleme care se amplifică reciproc
Multe dintre efectele unei opriri a AMOC ar amplifica problemele cu care Europa se confruntă deja pe măsură ce planeta se încălzește, inclusiv seceta, fenomenele meteorologice extreme și creșterea nivelului mării.
Asta înseamnă că multe dintre măsurile necesare de pregătire sunt deja cunoscute: consolidarea infrastructurii pentru a rezista fenomenelor meteorologice extreme, investiții în protecția împotriva inundațiilor de coastă și construirea unor lanțuri de aprovizionare mai puțin vulnerabile.
„Putem identifica anumite măsuri care nu prezintă riscuri indiferent de scenariu”, a spus Laybourn, cercetătorul de la Chatham House. El a indicat modernizarea clădirilor, refacerea naturii pentru a face agricultura mai rezilientă și sprijinirea țărilor din Africa, unde musonii ar putea fi perturbați. „Există lucruri care sunt utile indiferent de ceea ce se va întâmpla”.
Cea mai importantă măsură fără riscuri este, de asemenea, singura despre care oamenii de știință spun că poate reduce chiar de la început riscul prăbușirii AMOC: reducerea emisiilor care încălzesc planeta.
Acest mesaj este preluat din ce în ce mai mult de guvernele celor mai expuse la această amenințare.
„Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a limita creșterea temperaturii este să reducem rapid emisiile”, a declarat Andreas Bjelland Eriksen, ministrul norvegian al climei, întrebat cum abordează țara sa riscul opririi AMOC.
Jóhannsson a comparat reacția țării sale la amenințarea reprezentată de AMOC cu modul în care creșterea nivelului mării a determinat statele insulare din Pacific să ceară măsuri climatice globale mai ferme.
„Pentru noi, posibilitatea prăbușirii AMOC nu este o chestiune științifică abstractă”, a spus el. „Este, practic, o chestiune existențială, pentru că știm că destabilizarea AMOC ar provoca perturbări profunde infrastructurii noastre, ecosistemelor noastre și modului nostru de viață”.
