Antena 3 CNN Meteo Alertă ANM cu cod galben de caniculă, în sudul țării. HARTA zonelor afectate

Alertă ANM cu cod galben de caniculă, în sudul țării. HARTA zonelor afectate

D.C.
<1 minut de citit Publicat la 08:20 04 Aug 2025 Modificat la 08:38 04 Aug 2025
o tanara se racoreste intr-o fantana arteziana
Caniculă şi disconfort termic în Capitală şi în opt judeţe din sudul ţării, pe parcursul zilei de luni FOTO: Getty Images

Sud-estul Olteniei, sudul şi estul Munteniei, precum şi sud-vestul Dobrogei se vor afla, luni, sub atenţionare Cod galben de caniculă, în aceste regiuni temperaturile maxime urmând să ajungă la 36 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul orar 12:00 - 24:00, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade.

Zonele afectate de caniculă FOTO: ANM

Sunt marcate cu Cod galben judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi parţial Constanţa dar şi municipiul Bucureşti.

Meteorologii notează că, până la mijlocul săptămânii, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi în sud-estul ţării. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close