Antena 3 CNN Meteo Meteorolog Alina Șerban: Alertă meteo de vânt puternic și viscol. Zonele vizate

Meteorolog Alina Șerban: Alertă meteo de vânt puternic și viscol. Zonele vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis două Coduri galbene de vânt și viscol la munte. Meteorologul Alina Șerban a explicat în direct la Antena 3 la ce să ne așteptăm ân următoarele zile.

Meteorolog Alina Șerban: Alertă meteo de vânt puternic și viscol. Zonele vizate
de Alexandra Dima    |    02 Ian 2022   •   10:53

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi alerte ce vizează zona montană și mai ales zona montană înaltă, unde vântul se va intensifica în această seară, la noapte și pe parcursul zilei de mâine. 

Prima alertă meteo intră în vigoare duminică la ora 23.00 și expiră luni dimineață.

Atenționarea anunță în Carpații Orientali vânt intens, cu viteze de 60-80 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor depăși 90-100 km/h.

Alerta vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Covasna, Bacău, Vrancea și Buzău.

Luni dimineață intră în vigoare un alt Cod galben și durează până marți la ora 10.00.

La munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70-80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 90-120 km/h și temporar va ninge viscolit.

Prognoza specială București. Temperaturi peste normal, ceață și vânt slab

Meteorologii anunță pentru București temperaturi peste normalul perioadei, ceață și vânt slab.

În intervalul duminică ora 23.00 - marți ora 10.00, bucureștenii vor avea parte de valori termice mult mai ridicate față de cele normale pentru începutul lunii ianuarie.

Temperatura minimă va fi de 3...5 grade, iar cea maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade.

Cerul va fi temporar noros, iar la noapte și mâine dimineață se va semnala ceață.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mâine, mai ales în orele amiezii, cu viteze de 40...45 km/h.

 

Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55...65 km/h.

Intensificări ale vântului, cu viteze de 45...55 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului.

Sunt vizate județele Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

×
Subiecte în articol: meteo vremea viscol vant Alina Şerban
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close