Antena 3 CNN Meteo Când scăpăm de frig în România. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Când scăpăm de frig în România. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

ploaie toamna frunze getty images
Când scăpăm de frig în România. Foto: Getty Images
de Laura Dinu    |    30 Sep 2024   •   15:55

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 30 septembrie - 14 octombrie 2024. Deși se așteaptă o încălzire temporară la mijlocul primei săptămâni, temperaturile vor scădea din nou ulterior. În plus, există o probabilitate ridicată de ploi în această perioadă, ceea ce indică un final de toamnă răcoros și instabil, caracterizat prin temperaturi scăzute și ploi frecvente.

Prognoza meteo pentru Banat

La începutul intervalului, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât normalul perioadei, cu o medie de 17...18 grade. Apoi, la mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi ușor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 22 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, vremea se va răci din nou, iar media maximelor va ajunge din nou la 18 grade. În a doua jumătate a intervalului vor mai fi alternanțe termice, în jurul datei de 9 octombrie, media valorilor diurne va ajunge în jurul a 24 de grade, iar apoi va fi în scădere spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10...12 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 4-7 octombrie și după data de 10 octombrie.

Prognoza meteo pentru Crișana

În primele zile din interval, valorile termice diurne vor cracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu o medie de 16 grade. Apoi, la mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi ușor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 19...20 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, valorile termice vor fi din nou în scădere, iar media maximelor va ajunge la 18 grade. În a doua jumătate a intervalului vor mai fi variații termice, în data de 9 octombrie media valorilor diurne va ajunge în jurul a 23 de grade, iar apoi va fi în scădere spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 9...11 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 3-7 octombrie și după data de 10 octombrie.

Prognoza meteo pentru Transilvania

Până spre mijlocul primei săptămâni, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 10...11 grade, spre medii de 22 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile maximelor vor oscila între 18 și 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 2 și 6 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 8...11 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru Maramureș

Până în jurul datei de 3 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 12 grade, spre medii de 18...19 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile maximelor vor oscila între 18 și 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 10 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 3 și 6 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 8...11 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 4 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni, în intervalul 4-7 octombrie și după data de 10 octombrie.

Prognoza meteo pentru Moldova

Până spre mijlocul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi în creștere de la medii de 10...11 grade, spre medii de 21 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vor fi alternanțe termice, iar mediile maximelor vor oscila între 17 și 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 5 și 7 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele termice nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 9...11 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

Până în jurul datei de 4 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 17 grade, spre medii de 24 de grade. Până la sfârșitul intervalului vor fi variații termice, iar mediile maximelor vor oscila între 22 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 9 și 11 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele termice nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 13...16 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 5-8 octombrie.

Prognoza meteo pentru Muntenia

Până la mijlocul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere de la medii de 15...16 grade, spre medii de 24 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile valorilor diurne vor oscila între 21 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 7 și 9 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10...13 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 5-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru Oltenia

În primele zile din interval, valorile maxime vor fi în creștere de la medii de 19...20 grade, spre medii de 23 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, dar mediile valorilor diurne vor oscila între 22 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 6 și 9 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10...13 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru la munte

Până la mijlocul primei săptămâni, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel mediile maximelor vor ajunge de la 5...6 grade la 13...14 grade, iar ale minimelor de la 0 grade la 6...7 grade. Ulterior, variațiile termice vor fi nesemnificative, iar mediile valorilor diurne vor fi de 12...14 grade, iar ale celor nocturne de 5...7 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie, dar condițiile se mențin și după data de 10 octombrie.

×
Subiecte în articol: prognoza meteo vremea ploi
Citește mai multe din Meteo
» Vezi toate știrile din Meteo
Cele mai noi știri
Parteneri
x close