Antena 3 CNN Meteo Când vine căldura în România! Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru luna iunie

Când vine căldura în România! Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru luna iunie

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru vara anului 2024.

Când vine căldura în România! Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru luna iunie
Sursa foto: Getty Images / Preto_perola
de Laura Dinu    |    23 Mai 2024   •   15:02

Perioada vacanțelor se apropie cu pași repezi, însă căldura se pare că se lasă așteptată. 

Meteorologii Accuweather nu vin cu vești bune, chiar dacă mai sunt doar câteva zile până la 1 iunie, prima zi de vară. 

Este adevărat că temperaturile sunt în creștere, însă zilele caniculare nu au fost încă prognozate. 

Cele mai calde zile, potrivit Accuweather, vor fi la începutul lunii iunie. Mai exact, de duminică, 2 iunie, până marți, 4 iunie, când temperaturile vor ajunge până la 31 de grade Celsius. 

Ulterior, vremea se va răci din nou, meteorologii anunțând valori de 23...26 grade Celsius. 

Vești bune sunt după 17 iunie, când temperaturile vor ajunge din nou la 29...30 de grade. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în jumătatea de nord a teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi ușor sub cel normal pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sud-vestice și deficitare în rest.

Prognoza meteo pentru săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în vest, nord și local în centru.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele de deal și de munte.

Prognoza meteo pentru săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024

Mediile valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile sudice și estice.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste mediile climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și estice.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în sudul și estul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această perioadă în rest.

 

×
Subiecte în articol: prognoză Accuweather vremea căldură
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Cine e Babasha, manelistul care a împărțit țara în două
x close