Antena 3 CNN Meteo Cod portocaliu și Cod galben de furtuni, vijelii și grindină! Alerte meteo ANM, în aproape toată țara

Cod portocaliu și Cod galben de furtuni, vijelii și grindină! Alerte meteo ANM, în aproape toată țara

Meteorologii au emis, miercuri, 5 iulie 2023, două alerte, vizând fenomene meteo de instabilitate atmosferică puternică, ploi torențiale, vijelii și grindină.

Cod portocaliu și Cod galben de furtuni, vijelii și grindină! Alerte meteo ANM, în aproape toată țara
Sursa foto: ANM
de Mia Lungu    |    05 Iul 2023   •   10:00

Atenționarea meteo Cod Portocaliu întră în vigoare miercuri, 5 iulie, la ora 14:00 și este valabilă până la ora 23:00.

În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...70 l/mp.

Județele vizate sunt: Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Dolj.

Atenționarea meteo Cod Galben întră în vigoare miercuri, 5 iulie, la ora 12:00 și este valabilă până joi, 6 iulie, la ora 2:00.

Citește și: Atenţionare meteo ANM imediată. Lista localităţilor afectate de Codul roșu de vijelii şi ceaţă

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

În următoarele zile fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi în majoritatea zonelor țării.

Totodată, o informare meteo în vigoare miercuri și joi estimează disconfort termic ridicat în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.

×
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close