Antena 3 CNN Meteo Diferenţe de temperaturi de 20 de grade de la o zi la alta. Elena Mateescu: "O masă de aer rece va traversa România"

Diferenţe de temperaturi de 20 de grade de la o zi la alta. Elena Mateescu: "O masă de aer rece va traversa România"

Vremea se schimbă din nou. Vom ajunge la maxime de 35 de grade Celsius, este ultimul weekend cu vreme foarte caldă, după care temperaturile scad brusc. 

Diferenţe de temperaturi de 20 de grade de la o zi la alta. Elena Mateescu: "O masă de aer rece va traversa România"
Sursa foto: Antena 3 CNN I Profimedia
de Georgiana Adam    |    12 Apr 2024   •   14:52

Dacă luni va fi cea mai caldă zi de până acum, iar miercuri vom atinge 33 de grade, joi temperatura scade la 15 grade, ceea ce înseamnă o diferenţă de aproape 20 de grade.

"Parcurgem o perioadă foarte călduroasă și la acest sfârșit de săptămână, și la debutul săptămânii viitoare.

Cel puțin până miercuri, la scara întregii țări vor fi temperaturi cuprinse între 19-33 de grade, pentru ziua de luni, debutul săptămânii viitoare.

Şi marți vom consemna valori de până la 31 de grade, în zona de sud a țării, în timp ce în partea de vest, centru-nord doar 18-20 de grade, pentru că își vor face apariția și ploile. 

O masă de aer mai rece va aborda și zona țării noastre, astfel încât în a doua parte a săptămânii viitoare să ne apropiem practic de ceea ce ar fi normal pentru perioada din calendar. 

Vorbim de temperaturi mai coborâte, circa 15 grade în vest, centru și nord pentru ziua de joi, şi 15 grade sau cel mult 20 de grade, în sud și în sud-est.

Este bine că va ploua, după cum știm vorbim de secetă pedologică în bună parte din țară şi, atunci, aceste precipitații cu siguranță își vor aduce un aport la ceea ce ar putea însemna refacerea, cel puțin la suprafață, a rezervei de apă din sol. 

Până atunci, vorbim de o vreme foarte caldă. Cea mai călduroasă zi din acest episod va fi ziua de luni, când vom vorbi de temperaturi în cea mai mare parte a țării, între 25 până la 33 de grade", a spus Elena Mateescu, directorul ANM, vineri, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: Elena Mateescu aer rece meteo vremea
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close