Antena 3 CNN Meteo Furtuna care a facut ravagii în Europa vine spre România | Şefa ANM anunţă prognoza meteo actualizată

Furtuna care a facut ravagii în Europa vine spre România | Şefa ANM anunţă prognoza meteo actualizată

După temperaturi apropiate de pragul caniculei, furtuna care face ravagii în vestul și centrul Europei va lovi România. Elena Mateescu, director ANM, a anunțat prognoza meteo actualizată.

de Claudia Popovici    |    13 Sep 2023   •   17:25

"Şi mâine o vreme caldă. De altfel, și la această oră consemnăm 34° în sudul extrem, dar și în partea de vest, la Sânnicolau-Male, 33° în Capitală.

Mâine ne apropiem și chiar atingem pragul de caniculă 35° posibil și în Capitală, dar în același timp, în regiunile intracarpatice, fenomenele de instabilitate vor fi în desfășurare, pentru că vorbim de ploi torențiale, care la nivel local pot fi însemnate cantitativ și pot cumula pe secvențe scurte de timp, valori de 20-30l/m².

Vorbim și de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50-60km/h și izolat, condiții de grindină, așa cum menționăm în mod deosebit în partea de vest, nord-vest, nord-centru, dar și în zona de munte.

Vineri vorbim de fenomene de instabilitate și în partea de sud-sud-est a țării, dar rămânem pe un punct de vreme caldă.

Vineri, cel puțin în sudul țării, vom vorbi din nou de temperaturi apropiate de 30° și duminică chiar valori apropiate, de asemenea, de 28, ceea ce ar însemna normalul termic al datei din calendar, după care săptămâna viitoare cu siguranță vom vorbi de valori apropiate de pragul de caniculă. Așadar, în continuare, vremea pentru luna septembrie din punct de vedere termic, rămâne mai degrabă o vreme de vară", a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN. 

×
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close