Antena 3 CNN Meteo HARTĂ. Avertizări meteo de vreme rea în aproape toată țara. ANM a emis cod portocaliu și galben de ploi torențiale

HARTĂ. Avertizări meteo de vreme rea în aproape toată țara. ANM a emis cod portocaliu și galben de ploi torențiale

furtuni
Meteorologii au emis cod portocaliu și galben de ploi torențiale în mare parte din țară. FOTO: Getty Images
de Bianca Chirilă    |    13 Sep 2024   •   10:00

Meteorologii au emis, vineri, cod portocaliu și galben de ploi torențiale în mare parte din țară. 

Potrivit ANM, de vineri, de la ora 18.00, și până sâmbătă, la ora 15.00, este în vigoare un cod portocaliu de ploi torențiale.

În intervalul menționat, în județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp.

De asemenea, tot de vineri, de la ora 15.00, și până sâmbătă, la ora 18.00, este cod galben de averse, descărcări electrice și vânt puternic.

„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55...65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de  20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului”, mai transmite ANM.

Vremea în București

Pe parcursul zilei de vineri vremea va deveni călduroasă după-amiaza, când se va înregistra o temperatură maximă de 30...31 de grade. Cerul
va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și noaptea, când vor fi intervale cu averse, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil descărcări electrice. Temperatura minimă va fi de 15...17 grade.

Sâmbătă vremea se va răci față de intervalul anterior, astfel temperatura maximă va fi de 23...24 de grade. În prima parte a zilei cerul va avea înnorări și probabilitatea de ploaie va fi ridicată, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat.

×
Citește mai multe din Meteo
» Vezi toate știrile din Meteo
Cele mai noi știri
Parteneri
x close