Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică avertizări meteo cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, dar și de caniculă, pentru mai multe județe ale țării.
În intervalul 21 iulie, ora 10 – 21 iulie, ora 23, este în vigoare o avertizare meteo cod galben de vijelii și ploi.
În cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei, Munteniei și a zonei montane, precum și în Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 50...70 km/h), grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Pe tot parcursul zilelor de 21 și 22 iulie, este valabil un cod galben de caniculă, ce vizează mai multe județe din partea de sud-est a țării.
În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade și izolat de 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.