Antena 3 CNN Actualitate Ploile continuă în următoarele trei zile, iar temperaturile cresc. Vezi prognoza meteorologilor

Ploile continuă în următoarele trei zile, iar temperaturile cresc. Vezi prognoza meteorologilor

Ploile continuă în următoarele trei zile, iar temperaturile cresc. Vezi prognoza meteorologilor
Sursa foto: Foto: forevergeek.com
de M.Z.    |    17 Iul 2013   •   08:24

Ploile vor continua şi în următoarele zile în ţară, iar temperaturile sunt în creştere, apropiindu-se de normalele acestei perioade, prognozează meteorologii.


 
Prognoza meteo pentru următoarele zile
 
Miercuri (17 iulie)
 
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii de ploaie de scurtă durată după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 15-17 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
 
În ţară, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei în estul şi în sudul teritoriului, precum şi la munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va fi în general moderat în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea şi va sufla slab în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 9 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
 
Joi (18 iulie)
 
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 16-18 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
 
În ţară, vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească uşor în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil şi vor fi ploi slabe, de scurtă durată pe arii restrânse la munte şi cu totul izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla în general moderat în Dobrogea şi va fi slab în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
 
 
Vineri (19 iulie)
 
În Bucureşti, vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17-19 grade.
 
În ţară, vremea se va menţine în general frumoasă, iar în regiunile sudice şi sud-vestice va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza şi la începutul nopţii, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrânse în zona montană şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Pentru mai multe informaţii despre starea vremii, accesaţi meteoplus.ro

 

×
Subiecte în articol: meteo prognoza meteo ploi
Parteneri
Scandal monstru în Parlament: deputatul lovit în față de un fost ministru
x close