Antena 3 CNN Meteo Temperaturi neobișnuite în noiembrie, în România! Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Temperaturi neobișnuite în noiembrie, în România! Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru perioada 6 noiembrie - 4 decembrie.

Temperaturi neobișnuite în noiembrie, în România! Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Sursa foto: Maurizio Siani / Getty Images
de Laura Dinu    |    03 Noi 2023   •   07:56

Vremea va fi mai caldă decât de obicei în următoarea lună. Dacă în prima săptămână de prognoză ploile vor fi mai multe decât de obicei, în cea de-a doua vor lipsi, după care vor reveni la o cantitate normală. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 6 - 13 noiembrie 

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și centrale, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 13 - 20 noiembrie 

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane și în extremitatea de sud-est a țării. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 20 - 27 noiembrie 

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în extremitatea de sud-est a teritoriului. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 27 noiembrie - 4 decembrie 

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice și sud-estice. 

×
Subiecte în articol: prognoza anm vremea
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close