Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo 23 august - 20 septembrie 2021. Vremea în următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo 23 august - 20 septembrie 2021. Vremea în următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo 23 august - 20 septembrie 2021. Admnistraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza care arată cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Prognoza meteo 23 august - 20 septembrie 2021. Vremea în următoarele patru săptămâni
Sursa foto: Hepta | AGF / Massimo Dallaglio
de Adelina Miron    |    20 Aug 2021   •   08:51

Prognoza meteo 23 august - 20 septembrie 2021 a fost publicată, astăzi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni arată că, cel puţin în prima parte a intervalului, temperaturile vor continua să fie mari, de până la 35 de grade Celsius.

Totuşi, în anumite zone vor fi şi ploi, iar furtunile ar putea fi prezente în anumite zile din cauza instabilităţii atmosferice.

În ultimele zile, furtunile şi vijeliile au făcut prăpăd în judeţe precum Gorj, Argeş sau Prahova.

Prognoza meteo pentru săptămâna 23 - 30 august 2021

Vremea se va menţine caldă în Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei. Pentru primele zile din săptămâna viitoare temperaturile vor atinge valori între 32 și 35 grade Celsius la umbră. 

Ploile vor fi prezente în Maramureș, nordul Transilvaniei și al Moldovei, dar și în zonele montane. 

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 30 august - 6 septembrie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Ploile revin în septembrie pe arii extinse în majoritatea zonelor din țară. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 6 - 13 septembrie 2021

Temperaturile medii se vor situa în limitele climatologice ale perioadei, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo pentru săptămâna 13 - 20 septembrie 2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile sudice, sud-estice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

×
Subiecte în articol: meteo ploi vremea ANM
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close