Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo 27-30 ianuarie 2022. Maximele ating 10 grade

Prognoza meteo 27-30 ianuarie 2022. Maximele ating 10 grade

Prognoza meteo 27-30 ianuarie 2022. Procesul de încălzire a vremii va continua în zilele următoare.

Prognoza meteo 27-30 ianuarie 2022. Maximele ating 10 grade
Sursa foto: hepta
de Silvia Preda    |    26 Ian 2022   •   16:55

Vremea va continua să se încălzească uşor joi în regiunile sudice şi sud-estice, iar în restul zonelor valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă. În vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării înnorările vor fi persistente şi temporar se vor semnala precipitaţii, pe arii restrânse ziua şi local noaptea.

Va ninge, exceptând areale restrânse din Banat şi Crişana, iar în prima parte a intervalului şi din nordul Moldovei, unde se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ploaie.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -7 şi 0 grade.

Prognoza meteo pentru vineri, 28 ianuarie 2022

Procesul de încălzire a vremii va continua şi se va resimţi mai ales în regiunile intracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării unde temporar se vor semnala precipitaţii. La munte va ninge, iar în restul zonelor, precipitaţiile se vor semnala pe arii în general restrânse şi vor fi mixte în prima parte a intervalului. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi în zona Carpaţilor de Curbură, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între -6 şi 1 grad. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Cerul va fi mai mult noros în vest, centru, nord şi nord-est, iar în restul teritoriului va fi variabil, cu înnorări din a doua parte a intervalului. Temporar se vor semnala precipitaţii. La munte vor fi intensificări ale vântului, iar în zona înaltã, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, noaptea va sufla tare viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 8 grade, iar cele minime se vor situa între -10 şi -1 grad.

Prognoza meteo pentru duminică, 30 ianuarie 2022

Vremea va fi vântoasă, iar în zonele montane înalte, cu precădere ale Carpaţilor Meridionali şi Orientali vântul va sufla tare în cea mai mare parte a intervalului. Cerul va fi temporar noros şi vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zona montană şi mixte, local în regiunile intracarpatice şi pe arii restrânse în cele estice. La munte, local cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 2 grade.

Sursa: ANM

×
Subiecte în articol: prognoza meteo vremea temperaturi
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close