Antena 3 CNN Meteo Vin zile caniculare în România. Unde vor fi temperaturi de peste 30 de grade

Vin zile caniculare în România. Unde vor fi temperaturi de peste 30 de grade

După ce vijeliile şi grindina au făcut prăpăd în aproape toată ţara, meteorologii anunţă acum caniculă. În ce zone se vor înregistra temperaturi de peste 30 de grade ne spune Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM.

Vin zile caniculare în România. Unde vor fi temperaturi de peste 30 de grade
Sursa foto: phenomenex.blog
de Claudia Popovici    |    19 Mai 2022   •   18:10

"Întradevăr vom avea temperaturi ce vor caracteriza o vreme călduroasă cu temperaturi în orele amiezii frecvent peste 30 de grade.

Este posibil ca sâmbătă să înregistrăm şi valori termice în jurul a 33-34 de grade la umbră, ceea ce va face ca temperatura reală resimțită de corpul uman să fie mai ridicată şi să atingă pragul de 35 de grade al caniculei.

Astfel de valori termice, şi mă refer la temperaturi maxime de peste 30 de grade se vor înregistra sâmbătă când va fi cea mai călduroasă zi şi frecvent în regiunile vestice, sudice, chiar şi în Moldova până aproape de nordul Moldovei.

Referitor la furtuni şi la grindină un scenariu similar se va produce sâmbătă supă-amiază, când gradul de instabilitate, adică gradul de apariție a averselor torenţiale însoțite de tunete, fulgere, intensificări ale vântului şi căderi de grindină va fi din ce în ce mai ridicate în jumătatea de nord a ţării", a precizat pentru Antena 3, Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM

Sfaturi în caz de caniculă 

Când există un val de căldură, trebuie să faceți orice este nevoie pentru a face față acestuia. Iată câteva sfaturi care vă pot ajuta:

  • Rămâneți hidratat: Nu așteptați până sete să beți apă. Cu excesul de căldură, lichidele se pierd rapid, deci este esențial ca organismul să aibă un aport constant de apă.
  • Mănâncaţi alimente proaspete: Oricât de mult îți plac felurile de mâncare fierbinți, în timpul verii și, mai ales, în perioada de căldură, evită să le consumi.
  • Folosiți protecție solară. Fie că mergi la plajă sau la plimbare, pielea umană este foarte sensibilă și poate arde ușor la soare.
  • Evitați să ieșiți la mijlocul zilei: în acest timp razele ajung mult mai drepte, deci au un impact mai mare asupra solului și, de asemenea, asupra corpului.
  • Protejați-vă de soare. Purtați haine de culoare deschisă (culoarea deschisă reflectă lumina soarelui), purtați ochelari de soare și rămâneți la umbră pentru a evita problemele.

Vara care urmează va rivaliza cu recordurile de căldură înregistrate în 2021

Meteorologii de la AccuWeather estimează că europenii s-ar putea să se confrunte cu o altă vară care să rivalizeze cu recordurile de căldură înregistrate anul trecut. Atât meteorologul senior Tyler Roys, cât și meteorologul senior Alan Reppert consideră că vara aceasta ar putea fi mai caldă decât în mod normal în cea mai mare parte a Europei.

Anul trecut, în București, România, au fost 35 de zile în care temperatura a fost de 32 de grade Celsius sau mai mare, cu mult peste media de 24 de zile. În mod similar, Atena, Grecia, a înregistrat 67 de zile cu o temperatură de cel puțin 32 C, mult peste media de 46 de zile.

În acest an, meteorologii de la AccuWeather prognozează că temperatura va atinge 32 C între 31 și 38 de ori în București și între 55 și 63 de ori în Atena.

Perioadele de caniculă vor fi însoțite de îngrijorări legate de secetă, deși perspectivele de secetă în această regiune a Europei sunt ușor mai bune în comparație cu cele din 2021.

În acest an, a doua jumătate a verii este posibil să aducă șansa unor furtuni mai frecvente decât în prima jumătate a verii.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close