Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo pentru miercuri, 4 martie

Prognoza meteo pentru miercuri, 4 martie

Prognoza meteo pentru miercuri, 4 martie
Sursa foto: prognoza meteo
03 Mar 2009   •   16:39

În ţară, vremea se va încălzi uşor. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe în vestul, sud-vestul ţării şi în zonele montane. Seara şi noaptea nebulozitatea se va extinde în toate regiunile şi va ploua în Oltenia, Banat, local în Muntenia şi Crişana şi pe arii mai restrânse în rest. La altitudini de peste 1.800 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales în a doua parte a intervalului, în Banat, sudul Crişanei, în Dobrogea şi la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade.
În orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în sud-est. Presiunea atmosferică va scădea, mai accentuat spre sfârşitul intervalului.
În Bucureşti, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea, însă doar spre dimineaţă vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 2 ... 3 grade.
Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va scădea.

La munte, vremea se va încălzi uşor. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali, unde doar izolat vor fi precipitaţii slabe. Noaptea, nebulozitatea se va extinde şi va ploua în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali şi pe arii restrânse în rest.
La altitudini de peste 1.800 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare. Vântul se va intensifica treptat, mai ales pe creste.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: prognoza meteo
Parteneri
Xi Jinping și Vladimir Putin anunță o nouă eră
x close