Antena 3 CNN Meteo Vremea în București. Meteorologii anunță ninsori în Capitală, în acest weekend

Vremea în București. Meteorologii anunță ninsori în Capitală, în acest weekend

Vremea în București. Meteorologii anunță frig și ninsori în Capitală.

de Laura Dinu    |    24 Noi 2023   •   10:36

Vremea în București. ANM arată, în prognoza specială pentru București, că de sâmbătă vremea se răcește, cerul va avea înnorări, va ploua, iar noaptea vor fi lapoviță și ninsoare.

De vineri dimineață și până sâmbătă dimineață, vremea se va încălzi față de ziua precedentă și va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Cerul va fi variabil la începutul zilei, apoi se va înnora treptat, iar din orele serii temporar va ploua - moderat cantitativ (se vor acumula până la 10...15 l/mp). Vântul va sufla moderat ziua cu viteze de 35...45 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

Apoi, începând de sâmbătă dimineață și până duminică dimineață, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit și pe tot parcursul intervalului vor fi precipitații, sub formă de ploaie, iar noaptea și lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă însemnate, ce vor depăși 20...25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 45...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Duminică, vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitații slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close