Antena 3 CNN Opinii Nu mai merge "și așa"

Nu mai merge "și așa"

Noi, românii, suntem buni la toate, le știm pe toate și nu ne întrece nimeni la nimic, cu toate că istoria ne-a dovedit și toți suntem conștienți, în adâncul sufletului (și doar atunci când suntem singuri cu gândurile noastre) că lucrurile stau cu totul altfel.

Nu mai merge "și așa"
Sursa foto: Exploziv TV Neamţ
de Alin Tarnovschi    |    17 Noi 2020   •   15:10

Ne place însă să credem și să îi facem și pe alții să creadă că suntem miezul. Dar chiar și atunci, trebuie să facem cumva să ne plângem. Nu că am fi greșit noi ceva, ci pentru că nu s-a făcut sau nu au făcut ăia.

Nu mai merge "așa".

Noi, românii, am învățat că lucrurile merg "și așa" atunci când nu ne-au ieșit din prima, atunci când am avut o zi proastă, atunci când pur și simplu nu am avut chef să facem lucrurile ca la carte. Facem compromisuri în toate domeniile pentru că ne complacem în diferite situații sau pentru că vrem să scăpăm dintr-o situație deranjantă. 

Nu mai merge "așa".

Noi, românii, am redefinit regulile. Le încălcăm tot timpul, în special în ceea ce privește câmpul profesional pentru că, de ce nu, merge "și așa". Ne mințim singuri. Ne furăm singuri căciula, cum zice vorba românească. Dar știți ce facem, în realitate? Ne batem joc de noi, de părinții noștri, de copiii noștri. În general, de tot ce iubim. De ceilalți oricum nu ne-a păsat vreodată. De aia a mers "și așa".

A venit momentul însă, să recunoaștem că nu mai merge "și așa".

La Colectiv, la Giulești, la Tuzla, la Piatra-Neamț (și exemplele pot continua. Și, din nefericire, vor continua) nu a mai mers "și așa". Și totuși, am continuat să ne chinuim din răsputeri să o facem să meargă. Oricare dintre noi putea fi în salonul de spital care a ars din cauza unor lucruri făcute pentru că au mers "și așa" și pentru că unora nu le-a păsat îndeajuns de mult să verifice pentru a merge normal, și nu "așa".

De vină pentru tragedie sunt și cei care au crezut că va merge "și așa", dar și cei care ar fi trebuit să verifice și să spună clar că "așa" nu merge când vine vorba de sănătatea și viața unor oameni. Unor români de-ai noștri.

De la magazinul din colț, la dispensarul din cartier și până la cel mai mare spital din țara asta, în toate există ceva care merge "și așa". Frustrarea, neîmplinirile, lipsa banilor, lipsa timpului liber, invidia că altul are mai mult și nepăsarea duc la "merge și așa".

Vrei să se schimbe ceva în țara asta? Vrei să ai încredere că atunci când ajungi la spital nu o să arzi de viu din cauza unui ștecher montat în grabă pentru că merge "și așa"?

Atunci, schimbă tu ceva. Nu mai face compromisuri pentru că poate merge "și așa" și nu mai accepta ca alții să facă aceleași compromisuri pentru că merge "și așa".

Pentru că "așa" nu mai merge.

×
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close