Antena 3 CNN Politică Vlad Voiculescu dă vina pe Florin Cîțu pentru achiziția vaccinurilor în timpul pandemiei: "Acest dosar nu se va termina cu nicio condamnare"

Vlad Voiculescu dă vina pe Florin Cîțu pentru achiziția vaccinurilor în timpul pandemiei: "Acest dosar nu se va termina cu nicio condamnare"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:35 23 Noi 2023 Modificat la 21:13 25 Noi 2023

”Aștept să văd ce acuzații mi se aduc, care sunt acestea și sigur abia aștept să le lămuresc. Aștept să văd dacă cineva a înțeles într-adevăr ce s-a întâmplat și dacă sunt lucruri pe care trebuie să le lămuresc, dar nu am niciun fel de emoție, nu îmi dau seama care sunt acuzațiile care mi-ar putea fi aduse, nu poate fi vorba de niciun fel de corupție. 

Deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01/01/2021 respectiv 37.588.366 de doze, ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 de milioane de persoane, două din cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de-a 3-a ar fi tranzacționat și ordonanțat la plata achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.000.000.000 și, mă rog, mai mulți euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului,

Comisia Europeană a făcut contracte cu mai multe companii, neștiind care dintre aceste companii vor reuși să pună un vaccin pe piață. Am subliniat faptul că nu e vorba despre prima tranșă, ci despre a 2-a tranșă, că deși existau vaccinuri, respectiv 37 de milioane de doze, s-au făcut și a 2-a comandă, de peste 50 de milioane.

(...) Atunci când au fost comandate, primele vaccinuri au fost comandate de la anumite companii. Unele dintre acele companii probabil că nici până în ziua de astăzi nu au pus un vaccin pe piață. Deci de acolo mai scoateți o cantitate. 

În mandatul meu au fost achiziționate sub 10 milioane de doze și decizia pentru achiziția a fost a premierului

Mai mult decât atât, eu tocmai înainte să semnez orice, am mers în Guvern și am prezentat Guvernului cantitatea totală de vaccinuri care sunt deja comandate. În martie, există un memorandum în Guvern în care premierul, adică șeful Guvernului își asumă și practic ordonă miniștrilor să aloce finanțele pentru acea comandă de vaccinuri și ministrului sănătății să semneze acea comandă.

Recunosc că m-aș fi așteptat ca dosarele din pandemie, dintre care acesta nu-i nicicum cel mai relevant și n-o să se termine nicio condamnare. Vă pot garanta de acuma. Mă așteptam ca dosarele pandemiei să fi fost rezolvate de buni. Mă așteptam, de asemenea, ca și acest dosar să fie deschis și să meargă undeva acum”, a declarat Vlad Voiculescu în direct la Antena 3 CNN.

×
x close