Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase, din nou în faţa instanţei

Adrian Năstase, din nou în faţa instanţei

Adrian Năstase, din nou în faţa instanţei
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Sep 2013   •   17:32
Fostul premier Adrian Năstase ar urma să fie prezent, luni, în faţa Completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la recursul în dosarul Zambaccian, după mai bine de trei luni de la ultimul termen al procesului, conform Mediafax.
Completul de cinci judecători al instanţei supreme ar trebui să-i audieze, la termenul de luni, pe soţii Adrian şi Dana Năstase, Irina Jianu şi pe martorii Cristina Popa şi Ioan Păun.
Magistraţii care judecă recursurile din dosarul Zambaccian au decis, în 3 iunie, amânarea dosarului pentru toamnă, ulterior vacanţei judecătoreşti, după ce au stabilit ce probe vor fi discutate la termenul următor.
Astfel, instanţa a admis atunci depunerea mai multor înscrisuri privind construcţia imobilului din Zambaccian, facturi pentru bunuri provenite din China, o hotărâre judecătorească, dar şi alte înscrisuri.
Totodată, instanţa a luat act de faptul că soţii Adrian şi Dana Năstase, precum şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Paula Jianu, doresc să dea declaraţii amănunţite în faza recursului. Judecătorii au admis, de asemenea, la 3 iunie, reaudierea martorei Smaranda Corbeanu, în legătură cu fapta de şantaj.
Instanţa a mai dispus, din oficiu, reaudierea martorei Cristina Popa şi a fostului consul al României în China Ioan Păun, arătând că se impune acest lucru la recurs.
Tot la termenul din 3 iunie, judecătorii au respins două solicitări ale avocaţilor de emitere a unor adrese către guvern şi Ministerul Afacerilor Externe, în vederea solicitării unor stenograme ale unor şedinţe. Instanţa supremă a respins şi cererea avocaţilor lui Adrian Năstase de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan din completul de cinci magistraţi care judecă recursurile. 
La 30 martie 2012, în acest dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
Soţia fostului premier, Daniela Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.
Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a dispus în cazul acesteia o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi o altă pedeapsă, de trei ani de închisoare, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă. Cele două pedepse au fost contopite de instanţă, Jianu urmând să exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare, dacă sentinţa va deveni definitivă. Irina Jianu a fost achitată de magistraţi pentru dare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzaseră în acest dosar.
Sentinţa din 30 martie 2012 a completului de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată la Completul de cinci judecători, care urmează să dea o decizie definitivă în această cauză.
În 5 mai 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, Daniela Năstase şi Irina Paula Jianu, pentru fapte de corupţie. 
Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier - cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru - Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.
Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În 18 martie, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase instanta judecata
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close