Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase, ipoteze-șoc despre Iohannis: violare de domiciliu sau abuz în serviciu

Adrian Năstase, ipoteze-șoc despre Iohannis: violare de domiciliu sau abuz în serviciu

Adrian Năstase, ipoteze-șoc despre Iohannis: violare de domiciliu sau abuz în serviciu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    19 Ian 2017   •   17:32

Fostul premier Adrin Năstase a lansat două ipoteze-șoc, după vizita de miercuri a președintelui Klaus Iohannis la ședința de Guvern. 

Năstase vorbește de o ”violare de domiciliu” sau abuz în serviciu, după ce șeful statului a ajuns la ședința Executivului, spunând că a fost invitat de premierul Sorin Grindeanu, în timp ce acesta a precizat că a aflat de vizita lui Iohannis de la SPP.

Președintele a fost autorul unei „violări de domiciliu" la guvern. Premierul a aflat de la ofițerii SPP că președintele vine la guvern pentru a participa la ședința executivului. Nu existau pe ordinea de zi teme care să justifice auto-invitarea președintelui, astfel încât participarea la ședința de astăzi putea să aibă loc doar la invitația premierului, invitație care nu-i fusese adresată. Chiar și asa, atunci când dorește să participe la ședința de guvern, participarea președintelui trebuie anunțată. Așa cum trebuie anunțate și persoanele împreună cu care președintele doresc să participe Se înscrie, oare, acțiunea de astăzi a președintelui în categoria „abuzului în serviciu"? Dacă ar fi așa, prejudiciul fiind sub 200000 lei, el ar putea beneficia de proiectata OUG referitoare la grațiere".

"Viața politică din România este plină de neprevăzut. Astfel, astăzi (miercuri - n.r.), a avut loc primul „descălecat" al președintelui Iohannis la guvern. Sigur, posibilitatea participării președintelui la ședințele de guvern este prevăzută de Constituție, în art. 87, dar această participare se poate realiza, din inițiativa președintelui, doar în trei ipoteze - atunci când ordinea de zi vizează „probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice…" În celelalte cazuri, președintele poate participa la ședințele de guvern doar „la cererea primului ministru".

În plus, dacă președintele dorea să se consulte cu guvernul pe „probleme urgente și de importanță deosebită", avea la dispoziție art.86 din Constituție, referitor la „consultarea guvernului", a scris Adrian Năstase pe blog.

”Adrian Năstase are un umor aproape negru”, a comentat Răzvan Prișcă, deputat PNL, joi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close