Antena 3 CNN Politică Alegeri parlamentare în octombrie? Ponta vrea un acord politic cu PDL

Alegeri parlamentare în octombrie? Ponta vrea un acord politic cu PDL

Alegeri parlamentare în octombrie? Ponta vrea un acord politic cu PDL
Sursa foto: foto: Agerpres
01 Iun 2012   •   08:24

Premierul Victor Ponta a declarat că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens, scrie Mediafax.

"Încerc să obţin un acord al tuturor forţelor politice, pentru că aici nu este vorba de a impune ceva, şi sper să fie până la urmă şi PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum este să nu fie de acord cu nimic. Eu cred că ar trebui să facem alegerile parlamentare undeva în luna octombrie. Constituţional este un mic impediment, deoarece este o prevedere care spune că trebuie în 20 de zile de la alegeri să convocăm noul Parlament, dar dacă avem un acord politic şi dacă întrebăm şi Curtea Constituţională, să nu adoptăm o hotărâre care să nu fie declarată neconstituţională, cred că este în interesul tuturor ca în luna octombrie când, până să vină sărbătorile de iarnă, până să vină zăpada, ploaia, toate celelate, să avem alegeri, iar noul Guvern să aibă timp să îşi adopte bugetul în Parlament în luna noiembrie, nu cum am făcut tot timpul, în decembrie, de Crăciun, când nu este nimeni atent", a declarat Ponta.

Ponta a discutat despre acest subiect atât cu cei din USL, cât şi cu cei de la UDMR şi UNPR, intenţionând să aibă o discuţie similară şi cu reprezentanţii PDL, probabil după alegerile locale.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close