Antena 3 CNN Politică ALERTĂ ÎN ROMÂNIA. Ministrul de Interne a convocat comandamentul pentru situaţii de criză

ALERTĂ ÎN ROMÂNIA. Ministrul de Interne a convocat comandamentul pentru situaţii de criză

ALERTĂ ÎN ROMÂNIA. Ministrul de Interne a convocat comandamentul pentru situaţii de criză
Sursa foto: Foto: INTACT Images
15 Ian 2012   •   21:10

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a convocat duminică seară, la sediul Ministerului, comandamentul pentru situaţii de criză, ca urmare a evenimentelor înregistrate în ultimele zile în Piaţa Universităţii, conform unor surse oficiale,citate de Mediafax.

Şi ministrul dar şi secretarul de stat Ioan Dascălu au fost plecaţi până duminică seară, conform aceleiaşi surse.

În ultimele trei zile, manifestanţii s-au adunat în Piaţa Universităţii şi la Palatul Cotroceni, unde au strigat lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Sâmbătă seară, manifestaţia a degenerat, ca urmare a intervenţiei membrilor galeriilor sportive. Jandarmii au fost loviţi cu pietre şi în final conflictul a fost stins ca urmare a intervenţiei în forţă a jandarmilor.

Duminică, protestatarii s-au întors în Piaţa Universităţii. Manifestaţia, iniţial paşnică, a degenerat într-un conflict mai mare decât sâmbătă seară.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close