Antena 3 CNN Politică Alina Gorghiu: Ion Iliescu şi-a dat demisia de la Institutul Revoluţiei Române

Alina Gorghiu: Ion Iliescu şi-a dat demisia de la Institutul Revoluţiei Române

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat, astăzi, într-o postare pe Facebook, că Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi-a dat demisia de la Institutul Revoluţiei Române.

Alina Gorghiu: Ion Iliescu şi-a dat demisia de la Institutul Revoluţiei Române
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    24 Apr 2021   •   20:38

"Surprize, surprize cu Ion Iliescu!

Nu vine, pleacă! Și-a dat demisia de la Institutul revoluției romane. O reacție la propunerea legislativă pentru desființarea acestui institut, pe care am inițiat-o împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel și Cupșa Ioan. Un gest tardiv și cinic față de cei care așteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Dar care demonstrează fără echivoc de ce Iliescu și-a dorit IRRD. Ca să ascundă vinovații și vinovățiile pentru victimele de atunci.

Dezagreabilă dezinvoltura cu care acest personaj pleacă dintr-o funcție care i-a adus mulți bani într-un interval lung de timp, fără a face mai nimic în afară de a populariza propriile lor interpretări asupra Revoluției Române din 1989, astfel încât să împiedice ancheta în "Dosarul Revoluției". Dacă adăugăm și neregulile financiare constatate prin Rapoartele Curții de Conturi este mai mult decât suficient pentru a înțelege că desființarea IRRD este obligatorie.

De aceea, am încredere că inițiativa legislativă pentru desființarea IRRD va merge pe repede înainte. Datorăm asta eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989", a scris Alina Gorghiu în postarea de pe Facebook.

Surprize, surprize cu Ion Iliescu! Nu vine, pleacă! Și-a dat demisia de la Institutul revoluției romane. O reacție la...

Publicată de Alina Gorghiu pe Sâmbătă, 24 aprilie 2021

Institutul Revoluţiei Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie 2019, gest calificat de mai multe organizaţii civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora. Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desfiinţarea imediată a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

Conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un „Colegiu Naţional”, alcătuit din personalităţi reprezentative ale revoluţiei române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman.

×
Subiecte în articol: Alina Gorghiu Ion Iliescu
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close