Antena 3 Politică Alina Gorghiu: PSD blochează audierea ministrului Carmen Dan

Alina Gorghiu: PSD blochează audierea ministrului Carmen Dan

20 Aug 2018   •   15:47
Alina Gorghiu: PSD blochează audierea ministrului Carmen Dan

Propunerea PSD privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul evenimentelor de la protestul din 10 august reprezintă de fapt un truc pentru a nu se face audierea ministrului de Interne la Parlament, a declarat, luni, senatoarea PNL Alina Gorghiu.

„Într-un stat democratic autentic, orice ministru în situaţia doamnei Carmen Dan ar fi demisionat de mult timp, pentru că prezenţa ei acolo nu face decât să arunce dubii asupra transparenţei şi corectitudinii evaluării politice a ceea ce s-a întâmplat de fapt. Noi, ca partid politic parlamentar, am cerut de lunea trecuta un control parlamentar serios asupra a tot ceea s-a întâmplat în Piaţa Victoriei şi de atunci se încearcă blocarea acestui control. Iar dacă ne uităm la prestaţia de ieri seară a ministrului de Interne, înţelegem şi de ce.

Practic, comisia de anchetă înseamnă doar o propunere, un truc procedural pentru a trage de timp şi a nu se face audierea doamnei Carmen Dan în faţa Comisiei de apărare mâine, unde ar fi trebuit să dea explicaţiile de rigoare, numai că acolo sunt specialişti, sunt parlamentari cu experienţă în domeniul apărării, s-ar fi pus întrebări, ar fi fost pusă într-o situaţie destul de delicată să dea răspunsuri, n-ar fi putut să întoarcă spatele şi să plece. Evident că colegii noştri din majoritatea parlamentară încearcă prin orice truc amânarea pentru mai târziu în toamnă a acestor discuţii, sperând că trecerea timpului va genera o uitare a evenimentelor din 10 august”, a spus Alina Gorghiu, la RFI.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close