Antena 3 CNN Politică Prima reacție despre al doilea dosar al lui Cîțu: "E musai să aibă zeci până la Congres"

Prima reacție despre al doilea dosar al lui Cîțu: "E musai să aibă zeci până la Congres"

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reacționat, duminică, după ce a fost publicat al doilea dosar din SUA al lui Florin Cîțu: „Eu știu că e musai ca Florin Cîțu să aibă zeci de dosare până la Crengres”, a spus ea.

Prima reacție despre al doilea dosar al lui Cîțu: "E musai să aibă zeci până la Congres"
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Dima    |    15 Aug 2021   •   21:30

Alina Gorghiu a avut o primă reacție la dezvăluirile privind cel de-al doilea dosar din SUA al premierului Cîțu.

Ea a scris, duminică seara, pe Facebook, că „în noua poveste” există o decizie clară a unei instanțe și că speța a fost respinsă.

„Eu știu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanțe americane, că speța civilă a fost respinsă, iar firma nu a depus vreo altă solicitare. Adică există cineva care te dă în judecată, tu nu știi, că nu te anunță nimeni, cererea lor este respinsă, iar tu rămâi cu denigrările. Sau nici justiția americanilor nu mai e bună zilele acestea?”, scrie Alina Gorghiu.

Aceasta citează din documentul obținut de MEDIAFAX și Aleph News: „Documentul instanţei semnat de judecătorul Steven P. Van Marel arată, într-o notificare olografă, că speţa civilă (Case No. LACV044600, Clarke-Jordan Financial, LC vs Florin V Cîţu) a fost respinsă în următoarea zi după expirarea termenului pentru notificarea lui Florin Cîţu, respectiv pe 24 februarie 2009”.

La 6 ani după plecarea din SUA, pe 21 iulie 2008, Florin Cîţu a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A, unul dintre cei mai mari furnizori de carduri de credit ai Americii.

Au apărut date din al doilea dosar al lui Florin Cîțu în SUA, dat în judecată pentru o datorie neplătită

Potrivit documentelor din dosar în 21 iulie 2008 Florin Cîţu este dat în judecată pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank.

Șase luni de zile l-au căutat autoritățile americane inclusiv în sistemul de evidență a alegătorilor, dar fără succes. Au angajat inclusiv un investigator profesionist să îl găsească pe Florin Cîțu. Acesta era deja în România, directorul unei cunoscute bănci, motiv pentru care instanța închide dosarul la început de 2009.

×
Subiecte în articol: Alina Gorghiu PNL Florin Cîțu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close