Antena 3 CNN Politică Alina Petrescu: Şi totuşi, Uniunea...

Alina Petrescu: Şi totuşi, Uniunea...

Alina Petrescu: Şi totuşi, Uniunea...
17 Mar 2008   •   12:11

Săptămâna trecută, un eurobarometru publicat la Bruxelles arăta că 57% dintre români sunt "întru totul de acord" că problemele de mediu le afectează direct viaţa de zi cu zi (toate cifrele, aici). Asta în condiţiile în care media europeană este de doar 37%. 20 de procente diferenţă, care pe politicienii noştri îi lasă indiferenţi.

Demonstraţie:
Pe 13 - 14 martie, la Bruxelles a avut loc Consiliul European de primăvară. Subiectul principal pe agenda discuţiilor: protecţia mediului şi schimbările climatice. Toţi cei 27 au fost de acord ca până la sfârşitul acestui an să finalizeze negocierile pentru stabilirea unei ţinte clare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Sună lipsit de importanţă - s-au pus de acord doar că se vor pune de acord... Dar ţinta propusă în acest moment este una foarte ambiţioasă: până în 2020, se încearcă reducerea cu 20% a emisiilor de dioxid de carbon, faţă de 1990.

Iar problema mediului se leagă indisolubil de o alta, care ne doare cel puţin la fel de tare: energia. Liderii europeni vor să pună accent pe sursele de energie care pot fi reînnoite, care ar reduce din dependenţa faţă de gazul rusesc, de exemplu. Poate nu v-aţi dat seama, dar România a fost reprezentantă la summit la cel mai înalt nivel. Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Cioroianu, Varujan Vosganian au fost cu toţii la Bruxelles.

Ce am aflat de la cei 4 despre reducerea emisiilor de dioxid de carbon? Păi, nimic. A fost de ajuns ca preşedintele Traian Băsescu să-şi amintească, fix la întoarcerea de la summit, că presa s-a ocupat prea mult de ?succesurile" noului secretar general al tineretului PD-L (pe numele său, deloc întâmplător, Elena Băsescu). La microfoanele instalate în salonul de protocol al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, şeful statului nu a suflat o vorbă despre cele discutate la Bruxelles. A fost mai importantă răfuiala cu Florin Călinescu, de exemplu.

La asta se reduce politica dâmboviţeană. Ce ţinte, ce emisii de dioxid de carbon?! Ei, şi acum întrebarea încuietoare, din acelaşi barometru despre care vorbeam mai sus. "În domeniul protecţiei mediului, credeţi că deciziile trebuie luate la nivel naţional sau împreună cu Uniunea Europeană"? 37% dintre români vor ca executivul de la Bucureşti să decidă singur. Dacă întrebarea ar fi pusă acum, astăzi, oare procentajul ar fi acelaşi?

Alina Petrescu

×
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close