Antena 3 CNN Politică Ambasadorul Rusiei: Vladimir Putin încă nu l-a invitat pe Traian Băsescu la Moscova

Ambasadorul Rusiei: Vladimir Putin încă nu l-a invitat pe Traian Băsescu la Moscova

Ambasadorul Rusiei: Vladimir Putin încă nu l-a invitat pe Traian Băsescu la Moscova
Sursa foto: Foto: Mediafax
11 Noi 2012   •   12:25

Ambasadorul Rusei, Oleg Malghinov, a afirmat, că preşedintele Vladimir Putin nu i-a adresat încă o invitaţie de a vizita Moscova preşedintelui Traian Băsescu, el lăsând de înţeles că după alegeri vor fi perspective pentru "turarea" contactelor politice cu Guvernul şi Preşedinţia de la Bucureşti.
   
"Din câte ştiu nu i s-a făcut încă o invitaţie domnului preşedinte Băsescu. În cea ce priveşte relaţiile politice, după cum am spus, acum după alegeri, sper că vom putea creşte turaţia în relaţiile cu noul Guvern, cu preşedintele şi Administraţia Prezidenţială, şi vom crea perspectivele pentru îmbunătăţirea relaţiilor noastre", a declarat Malghinov, într-un interviu televizat.
   
De asemenea, el a arătat că invitaţii similare de a vizita România au fost însă adresate şi preşedintelui rus actual Vladimir Putin, revenit la Kremlin în primăvara acestui an, precum şi fostului preşedinte Dmitri Medvedev. "Invitaţiile există, invitaţiile există", a spus Malghinov.
   
El a subliniat că nu percepe relaţiile politice dintre cele două ţări ca fiind "îngheţate", deşi nu sunt foarte active. "În ceea ce priveşte relaţiile politice, nu aş spune că ele sunt îngheţate. Am spus deja, că este vorba despre percepţie. Bineînţeles, că în comparaţie cu alte ţări, mă refer aici la relaţiile Rusiei cu alte ţări europene, da, nu avem cele mai active relaţii. Dar avem perspective, avem perspective. În acest sens, este foarte important să se suprapună un şir de factori. Politica nu apare din aer. Ea reprezintă o finalitate a unor procese: economice, culturale, relaţiile între tineri, anumite interacţionări în cadrul forumurilor internaţionale. Bineînţeles, că şi contactele politice directe sunt importante. Desfăşurăm destul de frecvent consultări la nivelul Ministerelor de Externe ale celor două ţări. De asemenea, au avut loc întâlniri, cu mult timp în urmă într-adevăr, şi între conducătorii ţărilor noastre. Am venit în România cu intenţia de a crea condiţii pentru a pune aceste chestiuni pe ordinea politică a zilei, pentru a o extinde şi a exista posibilitatea acestor întâlniri. Şi, de principiu, condiţiile se creează, se creează", a spus Malghinov.
   
El a spus şi că investitorii români sunt aşteptaţi în Rusia pentru dezvoltarea schimburilor economice. "De fapt, îi aşteptăm pe investitorii români în Rusia. Ar fi interesant. Într-adevăr nu avem atât de multe, deşi există exemple de colaborare interesantă. Dar nu avem investiţii româneşti şi când spuneam că, de principiu, în domeniul producţiei de mobilă, în domeniul prelucrării sau fabricaţiei de produse alimentare românii au experienţă. Şi ar putea veni cu această experienţă şi cu investiţii în Rusia. Avem astfel de intenţii", a spus Malghinov.
   
Potrivit acestuia, pentru organizarea unei misiuni economice româneşti în Rusia, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi-au exprimat intenţia în scris peste 100 de oameni de afaceri români, însă la momentul plecării s-au înscris efectiv numai trei. Malghinov a evitat însă să răspundă de ce oamenii de afaceri români consideră Rusia o ţară inaccesibilă, invocând cifra schimburilor comerciale bilaterale care se ridică la peste 5 miliarde de dolari.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close