x close

Ambasadorul Statelor Unite, în vizită la Ministerul de Interne. Ce au vorbit cei doi oficiali

de G.S.    |    25 Feb 2017   •   10:44
Ambasadorul Statelor Unite, în vizită la Ministerul de Interne. Ce au vorbit cei doi oficiali 416 Foto: captura Antena 3

Întâlnire de gradul zero la sediul Ministerului de Interne. Ministrul de Interne Carmen Dan a primit vizita amasadorului american Hans Klemm.

Cei doi au convenit intensificarea schimbului de informaţii în domeniul criminalităţii informatice si au evidenţiat cooperarea foarte bună dintre autoritățile române și cele americane în domeniul securităţii.

Ministrul român de Interne şi ambasadorul american au mai discutat despre intensificarea legăturilor dintre România şi Statele Unite, în contextul în care "dezvoltarea relațiilor cu SUA este un obiectiv prioritar al Guvernului României", se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.

 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati