Antena 3 CNN Politică Anca Boagiu: Ministerul Transporturilor va finaliza 200 de kilometri de autostradă în 2012

Anca Boagiu: Ministerul Transporturilor va finaliza 200 de kilometri de autostradă în 2012

Anca Boagiu: Ministerul Transporturilor va finaliza 200 de kilometri de autostradă în 2012
Sursa foto: Foto: INTACT Images
21 Ian 2012   •   15:52
Ministerul Transporturilor va finaliza circa 200 de kilometri de autostradă în 2012, în timp ce 434 de kilometri sunt în execuţie, conform ministrului Anca Boagiu, citat de Agerpres.

„În 2012 vor fi gata 200 de kilometri de autostradă, inclusiv Bucureşti – Ploieşti şi Bucureşti – Constanţa, fără tronsonul Cernavodă – Medgidia. Vor fi în lucru 263 de kilometri de centuri ocolitoare şi vor fi reabilitaţi 1.800 de kilometri de drumuri naţionale. Vreau să anunţ că nu vom face rabat de la regulile impuse şi vom întări politica de control a modului în care se derulează programul de construcţie a autostrăzilor pentru că acestea sunt ale românilor şi nu poţi face presiuni pentru a trece peste lege în cazul acestor lucrări”, a adăugat Anca Boagiu.

Oficialul a explicat că ministerul a contractat deja 1,3 miliarde de euro din fondurile europene pentru construcţia de autostrăzi şi reabilitarea drumurilor naţionale şi că speră ca în primul trimestru al acestui an să fie contractat încă un miliard de euro pentru lucrări pe calea ferată.
 


×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close