Antena 3 CNN Politică ANI: Senatorii Mircea Diaconu şi Mircea Cinteză, în incompatibilitate

ANI: Senatorii Mircea Diaconu şi Mircea Cinteză, în incompatibilitate

ANI: Senatorii Mircea Diaconu şi Mircea Cinteză, în incompatibilitate
Sursa foto: Foto: Intact Images
27 Ian 2011   •   11:10

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către senatorii Mircea Diaconu (PNL) şi Mircea Cinteză (PDL). Conform unor comunicate ale instituţiei, ANI s-a sesizat din oficiu în cazul celor doi parlamentari, în urma unor articole apărute în presă.

Senatorul Mircea Diaconu se află în incompatibilitate întrucât a exercitat simultan funcţiile de senator şi director-manager al Teatrului Nottara.

"În urma evaluării declaraţiilor de interese, precum şi a altor date şi informaţii, au fost identificate elemente în sensul existenţei stării de incompatibilitate, deoarece, începând cu data de 19.12.2008 şi până în prezent, domnul Mircea DIACONU s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului “C.I. Nottara” (funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale)", se arată într-un comunicat al ANI.

"Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective", mai precizează ANI.

Mircea Cinteză, senator şi medic şef de secţie

În cazul parlamentarului democrat-liberal Mircea Cinteză, inspectorii ANI au constatat că acesta a ocupat simultan funcţiile de senator şi şef de secţie la o clinică.

"În urma evaluării declaraţiilor de interese, precum şi a altor date şi informaţii, au fost identificate elemente în sensul existenţei stării de incompatibilitate, deoarece, în perioada 17.12.2004 - 01.04.2005, respectiv, începând cu data de 01.09.2005 şi până în prezent, domnul CINTEZĂ Mircea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţiile de conducere de şef al Secţiei Clinice Medicină Internă III, şef al Secţiei Clinice Medicină Internă V, respectiv, şef al Secţiei Clinice de Cardiologie I în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti", se arată într-un comunicat al ANI.

"Potrivit art. 184, alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, funcţia de medic Şef de Secţie este o funcţie de conducere. Acelaşi act normativ defineşte, în art. 165, spitalul ca fiind o unitate sanitară de utilitate publică. Astfel, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este o instituţie publică în cadrul căreia funcţia de şef de secţie este o funcţie de conducere", mai precizează ANI.

Atât Mircea Diaconu, cât şi Mircea Cinteză pot contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia.


×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close