Antena 3 CNN Politică Antonescu: Dacă Băsescu obţine un nou mandat, PNL va apăra valorile democratice în România (VIDEO)

Antonescu: Dacă Băsescu obţine un nou mandat, PNL va apăra valorile democratice în România (VIDEO)

Antonescu: Dacă Băsescu obţine un nou mandat, PNL va apăra valorile democratice în România (VIDEO)
07 Dec 2009   •   20:59

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, luni seară, la finalul şedinţei Biroului Politic Central, un discurs în care a vorbit despre poziţia liberalilor în actualul context politic. Liderul liberal nu a precizat cu exactitate pe ce drum va merge partidul pe care îl conduce, dar şi-a asigurat alegătorii că, în cazul în care PD-L va avea sentimentul unei "stăpâniri" pe ţară, va apăra valorile democratice în România.

Crin Antonescu susţine că a înţeles mesajul alegătorilor săi şi i-a asigurat pe aceştia că misiunea sa şi a partidului pe care îl conduce în perioada următoare este "să lucreze pentru România în spiritul, în ideile şi în principiile" pentru care au primit voturi.

"Dincolo de mâhnirea acestui moment, dacă acesta va fi verdictul, îi asigur pe cei care au încrede în mine că nu avem decât să ne păstrăm valorile, să ne păstrăm principiile, să ne luptăm în continuare pentru ele", a declarat Crin Antonescu.



În cadrul discursului, Antonescu a acuzat rezultatul alegerilor, făcând, însă, un apel la "calm, luciditate şi încredere în verdictul autorităţilor".

"Ne exprimăm încă o dată speranţa că autorităţile vor analiza constestaţiile şi validitatea unui rezultat atât de echilibrat, atât de dramatic", a declarat Crin Antonescu, adăugând că "într-o democraţie, chiar atunci când e dramatic (...) trebuie să respecţi instituţiile".

Antonescu: Ne vom păstra valorile şi principiile


Preşedintele PNL a vorbit totodată şi despre neregulile sesizate în acest tur de scrutin.

"Îmi exprim speranţa că e poate ultimul rând de alegeri la care s-a vorbit din nou şi s-a văzut din nou, turism electoral (...), în care s-a umblat cu sume enorme de bani, în care s-au cumpărat voturi, în care s-au traficat voturi, în care numărul voturilor anulate este dublu faţă de diferenţa care decide preşedintele şi soarta României în următorii ani", a declarat Antonescu.



Liderul liberal a mai spus că va face politică pentru cei care au încredere în el atât cât va continua în România.

"Îi asigur că nu mă voi abate un centimetru - nici eu şi nici PNL, atâta vreme cât îl voi conduce şi îl voi conduce - de la ceea ce înseamnă conduita politică pentru o bună guvernare, o guvernare pluralistă, pentru apărarea valorilor democratice", a afirmat Antonescu.

"Dacă Traian Băsescu va obţine un nou mandat şi PD-L va avea sentimentul unei stăpâniri pe România, cineva trebuie să apere încă o dată valorile democratice, valorile europene în România. Şi vă asigur că PNL şi cu mine o vom face", a mai spus Crin Antonescu.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: Crin Antonescu
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close