Antena 3 CNN Politică Antonescu: Facem apel la calm şi evitarea violenţelor. USL va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului

Antonescu: Facem apel la calm şi evitarea violenţelor. USL va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului

Antonescu: Facem apel la calm şi evitarea violenţelor. USL va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului
Sursa foto: Foto: INTACT Images
15 Ian 2012   •   20:46

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că evoluţiile din ultimele zile au arătat că România se mişcă. "Manifestaţiile la care au participat din ce în ce mai multe persoane, arată clar că nu suntem în faţa unor acţiuni sporadice, ci că suntem în faţa unei nemulţumiri majore, a unei tensiuni sociale care se manifestă prin aceste forme de protest. Lucrurile au evoluat către violenţă, violenţe de care nu se fac vinovaţi miile de oameni care au protestat cât se poate de hotărât dar cât se poate de civilizat."

Antonescu a făcut, în numele USL, un apel la calm şi la proteste paşnice: „În numele USL, facem un apel la calm, la evitarea violenţelor, un apel la forţele de ordine, să distingă între protestatarii paşnici şi cei turbulenţi şi cerem preşedintelui României, primului-ministru, să îşi intre în al 12-lea ceas, în sensul în care să apară, să spună ceva despre aceste situaţii, să răspundă milioanelor de oameni pe care cei din stradă îi reprezintă. Suntem solidari cu oamenii care vorbesc despre aceleaşi lucru ca noi, suntem alături de ei", a declarat Crin Antonescu.

Totodată, Antonescu a vorbit şi despre "singura soluţie politică, civilizată” rămasă: convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului României. "Există o singură soluţie pentru toate aceste probleme. Alegerile anticipate. USL a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului şi va începe organizarea alegerilor anticipate.”

Antonescu a arătat că membrii şi susţinătorii USL se vor alătura manifestărilor, paşnic. "Începând de mâine vom cere membrilor şi susţinătorilor noştri să se alăture paşnic protestului public. În momentul în care Traian Băsescu şi-a bătut joc de oamenii aceştia, a făcut-o din convingerea stupidă că orice se poate în ţara asta”.

 


×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close