Antena 3 CNN Politică Antonescu: M-au sunat democrat-liberali, sunt nişte oameni disperaţi

Antonescu: M-au sunat democrat-liberali, sunt nişte oameni disperaţi

Antonescu: M-au sunat democrat-liberali, sunt nişte oameni disperaţi
Sursa foto: crin antonescu
25 Noi 2009   •   00:39

Liderul PNL, Crin Antonescu, spune că a fost căutat de democrat-liberali care, în opinia sa, sunt "nişte oameni disperaţi", aflaţi într-o izolare impusă de Traian Băsescu, iar aceştia "încearcă să explice tot felul de lucruri", menţionând totodată că nu a fost sunat şi nu l-a sunat pe Băsescu.
Întrebat dacă a fost căutat la telefon sau prin sms de democrat-liberali, Crin Antonescu a confirmat acest lucru, apreciind că liderii PDL "sunt disperaţi".

"Da, dar nu doresc să discut despre aceste lucruri în public. Este normal, în fond. Ei sunt nişte oameni, nu exagerez cuvântul, disperaţi. În PDL există oameni cu experienţă politică, oameni care au ajuns în politică altfel decât sărind gardul şi oamenii aceia îşi dau seama că, dintr-o izolare cum este aceasta, în care a ajuns şi a fost dus Partidul Democrat, se iese greu, târziu şi cu costuri foarte mari", a spus Antonescu, citat de Mediafax.

El a subliniat că "oamenii aceia" din PDL "dau apeluri, încearcă să explice tot felul de lucruri, dar nu au ieşire, pentru că cel care i-a crescut până la un punct, care le-a dat şansa să vorbească timp de patru ani de parcă ar fi fost singurii reprezentanţi ai românilor, cel care le-a oferit şansa de a fi aroganţi, ameninţători, de a face şi desface, dosare, contracte şi alte lucruri, tot acela acum îi ţine într-o izolare cumplită, o izolare pe care vor rămâne ei să o plătească".

Întrebat dacă a fost sunat de Traian Băsescu, liderul PNL a spus că nu a fost sunat şi nu l-a sunat nici el pe Băsescu.

"Vă pot spune, şi cu asta încheiem listingul convorbirilor mele telefonice, că Traian Băsescu nu m-a sunat pe acest subiect şi nici eu pe Traian Băsescu", a precizat Crin Antonescu.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close