Antena 3 CNN Politică Antonescu: Nu am discutat cu premierul Victor Ponta despre candidatul la prezidenţiale

Antonescu: Nu am discutat cu premierul Victor Ponta despre candidatul la prezidenţiale

Antonescu: Nu am discutat cu premierul Victor Ponta despre candidatul la prezidenţiale
de M.T.    |    17 Sep 2013   •   20:37

Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta nu au atins subiectul candidatului USL la alegerile prezidenţiale, în discuţiile pe care cei doi le-au purtat marţi.

„Nu am discutat pe acest subiect astăzi, am discutat doar despre agenda parlamentară. Cred că lucrurile sunt reaşezate în normal după aceste declaraţii, putem să depăşim momentul şi să mergem înainte. Sunt de acord cu premierul, doar nu o să intru într-o nouă divergenţă cu premierul când spune că ne-am împăcat”, a spus Antonescu pentru Gândul.

„Noi am formulat această poziţie că sunt candidatul USL şi nu ne întrebăm unii pe alţii înfiecare zi. Eu nu am ieşit nicio secundă din acest protocol, nu am refuzat, revenit, clarificările nu trebuiau să vină din partea mea şi trebuiau să vină din partea celor din PSD şi lucrurile sunt foarte clare”, a adăugat liderul liberal, înainte de a preciza că discuţia cu premierul a durat foarte puţin.

„Eu consider că nu este vorba de ceartă sau de împăcare, sunt lucruri pe care le-am spus public. Astăzi am avut o discuţie telefonică înainte de a părăsi eu ţara în legătură cu deciziile de urmat în cele două Camere legată de Comisia comună privind Roşia Montană. Au fost discuţii care au decurs cum au decurs în toată această perioadă şi ne-am despărţit în condiţiile de funcţionare normală”, a explicat preşedintele Senatului.

„Coaliţia merge mai departe, guvernarea merge mai departe, toate obiectivele din protocolul USL sunt în picioare şi sper că momentul confuziilor a trecut”, a concluzionat Antonescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat în cursul zilei de marţi cu Crin Antonescu şi că s-a „împăcat" cu acesta, iar orice dispută va fi păstrată în viitor într-un cadru privat.

×
Subiecte în articol: Crin Antonescu Victor Ponta USL
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close