Antena 3 CNN Politică Avize favorabile pentru Predoiu, Vlădescu, Şeitan şi Videanu după audierile în comisiile parlamentare

Avize favorabile pentru Predoiu, Vlădescu, Şeitan şi Videanu după audierile în comisiile parlamentare

Avize favorabile pentru Predoiu, Vlădescu, Şeitan şi Videanu după audierile în comisiile parlamentare
Sursa foto: Adriean Videanu
22 Dec 2009   •   12:48

Sebastian Vlădescu, cu 36 de voturi pentru şi doar 2 împotrivă, Cătălin Predou cu 51 de voturi pentru, 9 împotrivă şi unul anulat şi Adriean Videanu cu 39 de voturi favorabile şi 17 împotrivă, au primit marţi avize favorabile din partea comisiilor de specialitate în care au fost audiaţi pentru portofoliile Finanţelor, Justiţiei şi Economiei. Şi Mihai Şeitan, propus pentru funcţia de ministru al Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, a fost avizat de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 38 de voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi trei abţineri.

În cazul lui Videanu, numărarea voturilor din comisie a fost repetată de câteva ori de către deputaţii Cristian Boureanu (PDL) şi Aura Vasile (PSD), care nu reuşeau să ajungă la acelaşi număr de voturi favorabile.

Adriean Videanu a propus să facă el numărătoarea paralelă, ceea ce a stârnit amuzamentul membrilor comisiei.

"Vreau să fiu corect, nu răspunsurile au fost cele care au făcut diferenţa, mai curând decizia politică. Să nu încercăm să găsim alte explicaţii decât că este o decizie politică care a fost respectată de absolut toţi", a recunoscut Videanu la final, adăugând că s-a bucurat de votul unor colegi liberali din comisii.



Antena3.ro

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close