Reprezentanţii PNL şi PSD spun că nu văd posibilă o colaborare cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Declaraţiile lor vin după ce premierul Victor Ponta a lansat o ipoteză incendiară: că liberalii îl vor coopta la guvernare pe Traian Băsescu.
Premierul Ponta l-a atacat aseară pe toate planurile pe preşedintele Iohannis. A spus că Băsescu este de 100 de ori mai bun decât actualul preşedinte când vine vorba de făcut opoziţie. Liderii PNL neagă total o astfel de posibilitate. "Nu avem nici colaborare cu Traian Băsescu şi cu partidul domniei sale", a spus Sulfina Barbu, vicepreşedinte PNL, marţi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Nici PSD nu vede o astfel de colaborare. "Nici ca glumă nu e gumă", a spus Şerban Nicolae, senator PSD, la 100 de minute.
Constantin Popa, senator UNPR, este de părere că Traian Băsescu "va fi şeful PNL-ului viitor".
Mai mult, Ponta a lansat şi o ipoteză incendiară: că liberalii îl vor coopta la guvernare pe Traian Băsescu şi partidul pe care-l conduce oficial de câteva zile.