Antena 3 CNN Politică Băsescu, despre scandalul demisiei lui Dăncilă: „Este o încălcare gravă a atribuţiilor”

Băsescu, despre scandalul demisiei lui Dăncilă: „Este o încălcare gravă a atribuţiilor”

Băsescu, despre scandalul demisiei lui Dăncilă: „Este o încălcare gravă a atribuţiilor”
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Apr 2018   •   22:18

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, PMP va vota orice moţiune de cenzură pentru că nu este de acord ca România să aibă „un guvern condus de o marionetă”, afirmând însă că anticipează un eşec al moţiunii de cenzură.

„Oricine depune moţiune de cenzură are sprijinul nostru. (...) Nu suntem de acord ca România să aibă un guvern condus de o marionetă”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la România TV, întrebat dacă va susţine o moţiune de cenzură îndreptată înpotriva Vioricăi Dăncilă.

Traian Băsescu a afirmat că Guvernul a încălcat atribuţiile preşedintelui Klaus Iohannis prin faptul că nu l-a informat că în şedinţa Executivului se va discuta despre mutarea ambasadei la Ierusalim, lucru care i-ar fi permis şefului statului să participe la şedinţă, aşa cum prevede Constituţia.

„Cei de la Cotroceni nu au fost informaţi (...) Preşedintele a fost informat că se discută în şedinţa de Guvern problema mutării ambasadei la Iersusalim ca să fie prezent? (...) Nu a fost informat. Este o încălcare gravă a atribuţiilor preşedintelui de către Guvern”, a susţinut Băsescu, cu privire la argumentele care ar putea sprijini o moţiune de cenzură.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close