Antena 3 CNN Politică Moment tensionat la depunerea jurământului. De ce a refuzat preşedintele Băsescu să dea mâna cu Andrei Marga

Moment tensionat la depunerea jurământului. De ce a refuzat preşedintele Băsescu să dea mâna cu Andrei Marga

Moment tensionat la depunerea jurământului. De ce a refuzat preşedintele Băsescu să dea mâna cu Andrei Marga
Sursa foto: Foto: Agerpres/ Wikipedia.org
07 Mai 2012   •   22:56
Traian Băsescu a refuzat iniţial, luni seară, să dea mâna cu Andrei Marga, după ce acesta a depus jurământul ca ministru de Externe. Băsescu i-a strâns totuşi mâna acestuia după ce a părut că-i adresează reproşuri.

Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, luni, că relaţia sa cu preşedintele Traian Băsescu va fi una constituţională. Marga a mai precizat că şeful statului şi-a ales greşit consilierii şi că a susţinut aplicarea de măsuri similare cu cele ale lui Mussolini.


"În legătură cu relaţia cu preşedintele, din partea mea va fi una constituţională. Vom respecta toţi Constituţia. Evident, nu suntem oameni necunoscuţi, am fost colegi în două guverne cu dânsul, ordinea de la şedinţele de guverne ne punea în mod fatal unul lângă altul. Am discutat de multe ori, nu e o problemă. I-am spus şi după instalare că şi-a luat consilieri care îl vor trimite într-un unghi mort, ceea ce s-a şi întâmplat. I-am mai spus că sunt greşite opţiunile şi în alte domenii", a afirmat Marga, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Marga a precizat că acea comparaţie pe care a făcut-o între Băsescu şi Mussolini nu înseamnă că a spus că preşedintele ar fi un cititor al operei dictatorului italian sau ar urma linia acestuia, ci doar că unele măsuri susţinute de şeful statului în contextul crizei sunt similare cu cele ale lui Mussolini.

"Comparaţia cu Mussolini nu e făcută în ideea că el ar fi cititor de Mussolini sau că Băsescu ar urma linia lui Mussolini. Nu asta e problema. Problema este că dacă ne uităm cu luciditate şi comparăm măsurile luate în contextul crizei sunt aidoma cu cele luate în vremea lui Mussolini:. reducerea unei Camere a Parlamentului Mussolini a propus-o, pentru că dorea să îi reducă pe socialişti (...) Tăieri prin desfiinţarea de şcoli şi licee, reducerea efectivului de profesori, trimiterea rapidă în pensii a câtorva sute de profesori. Sau folosirea dosarelor, fie dosare legate în cazul nostru de servicii de informaţii, fie dosare de altă natură, ca instrument de ţinere în frâu a unor politicieni sau de controlare a lor sau de eliminare a lor din viaţa politică. Îmi pare rău, dar, din păcate, fără să vrem, nu cred că preşedintele se ocupă de citirea lui Mussolini, dar din păcate măsurile de acolo vin, trebuie spus cu toată onestitatea. Asta nu e o jignire, dar e o constatare elocventă", a spus Marga, citat de Mediafax.










×
Parteneri
ANAT propune taxe noi pentru turiști
x close