În condiţiile în care alegerile prezidenţiale au loc pe 16 noiembrie, timp de peste o lună România va avea doi preşedinţi.
„Am spus, în principiu, că-mi voi exercita mandatul până în ultima zi, adică inclusiv pe 21 decembrie, chiar dacă alegerile au loc în luna noiembrie”, a declarat Băsescu.
„Bilanţul pe cele două mandate îl voi face după ce-mi termin şi al doilea mandat”, a mai precizat preşedintele.