Antena 3 CNN Politică Băsescu: Parteneriatul României cu SUA este unul de esenţă

Băsescu: Parteneriatul României cu SUA este unul de esenţă

Băsescu: Parteneriatul României cu SUA este unul de esenţă
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Mai 2012   •   12:30

Relaţia României cu SUA se bazează pe parteneriatul strategic, care nu se rezumă doar la componenta militară legată de participarea soldaţilor români în teatrele externe cum ar fi Afganistan şi Irak, a declarat, sâmbătă seara, preşedintele Traian Băsescu.
   
"În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, ţara în care dumneavoastră munciţi şi trăiţi, este o relaţie pe care eu am mizat. Dincolo de apartenenţa noastră la UE, pentru securitatea României am considerat că Parteneriatul Strategic cu SUA este unul de esenţă şi pentru prima dată în istorie poate da României siguranţa de a se dezvolta în libertate. Miezul securităţii noastre este, dincolo de instituţiile statului român, parteneriatul cu SUA.  Un parteneriat strategic pe care l-am agreat cu preşedintele Obama chiar anul trecut. Un parteneriat care nu vizează numai securitatea României, ci şi educaţia, cultura şi mai ales transferul de tehnologie, nu numai tehnologie militară, dar şi tehnologie industrială", a spus Băsescu într-o întâlnire cu românii din Statele Unite.
   
El a evidenţiat că parteneriatul cu SUA este de "cursă lungă", documentul agreat în acest sens anul trecut cu preşedintele Barack Obama numindu-se "Parteneriat pentru Secolul XXI".
   
"Nu ne-a legat doar Afganistanul, nu ne leagă doar Balcanii de Vest, cu Bosnia Herţegovina, cu Kosovo, nu ne-a legat doar Irakul ci ne leagă un parteneriat pe termen lung. Mâine, parteneriatul nostru strategic pe probleme de securitate va fi consfinţit şi la nivel NATO. Pentru prima dată în istoria sa, România va fi apărată şi de orice atac cu rachete. Deci, ceea ce construim împreună este temeinic", a afirmat Băsescu.
   
Preşedintele a arătat că, după încheierea acestui parteneriat cu preşedintele Obama, în România au venit companii mari americane ca Exxon sau Chevron, iar din iunie Ford va produce în ţara noastră cel mai modern automobil de mic litraj din România, fiind însă şi alte firme americane care operează pe piaţa românească.
   
De asemenea, el a menţionat că speră ca includerea României în programul Visa Waiver, "un obiectiv pe termen mediu în relaţia cu SUA", să devină posibilă după modificarea legislaţiei americane referitoare la pragul de 3%, rată de refuz acceptată în privinţa solicitărilor de viză.
   
"Sperăm ca modificarea legislaţiei americane să reducă presiunea pe rata mare de refuz pe care o au românii atunci când solicită vize pentru SUA (...) Sper că la rându-ne vom şti să răspundem pozitiv bună-voinţei Congresului SUA, Senatului, administraţiei SUA pentru uşurarea condiţiilor de primire a vizei americane. Sigur că şi în condiţiile modificate, România tot are încă o rată ridicată de respingere a acordării de vize. Sperăm ca în anii următori lucrurile să se îmbunătăţească", a spus preşedintele Băsescu.
   
Pe de altă parte, el a subliniat că exigenţa în acordarea vizelor în SUA are şi efecte pozitive, ţinând la distanţă de teritoriul american pe cetăţenii români care se "dedau" la infracţionalitate şi au afectat imaginea ţării noastre în Europa.
   
"Nu aş vrea să interpreteze cineva greşit, dar poate că exigenţa în acordarea vizelor ne fereşte deocamdată de fenomenele pe care le vedem prin Italia, prin Franţa, uneori şi prin Spania (...) În aceleaşi timp, sperăm ca prin relaţia bilaterală şi prin creşterea responsabilităţii fiecărui român să nu multiplicăm fenomenele din Europa, cele care nu ne fac cinste, şi în SUA", a arătat Băsescu.
   
El a mai ţinut să aprecieze faptul că sutele de mii de români aflaţi în SUA reprezintă o punte solidă de legătură între cele două ţări.
   
"Una dintre punţile solide de legătură între noi şi SUA o reprezentanţi dumneavoastră, românii răspândiţi în toată America şi care prin păstrarea limbii, a culturii, atenţionaţi mereu, direct sau indirect, autorităţile americane că România există. Aş vrea să închei mulţumindu-vă mult pentru modul cum promovaţi România. Prin dăruirea pe care o aveţi pentru munca dvs. prin relaţiile pe care le aveţi în societatea americană, dovediţi că românii sunt un popor ca toate popoarele civilizate", a conchis preşedintele Băsescu.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close