Antena 3 CNN Politică Băsescu se războiește cu liderii PMP din teritoriu: ”Acceptați sau ne despărțim!”

Băsescu se războiește cu liderii PMP din teritoriu: ”Acceptați sau ne despărțim!”

Băsescu se războiește cu liderii PMP din teritoriu: ”Acceptați sau ne despărțim!”
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Aug 2016   •   15:34

Președintele PMP, Traian Băsescu, i-a avertizat pe liderii din teritoriu ai partidului care nu sunt de acord cu noile conduceri la nivel de organizații județene, decise în urma fuziunii cu UNPR, că au varianta de a se "despărți", scrie Agerpres.

Deputatul Nuțu Fonta a reclamat, miercuri, în cadrul Consiliului Executiv Național al PMP, existența unor probleme în ceea ce privește noua conducere la nivelul filialei din Maramureș a partidului.

"Singurul obiectiv pe care-l avem astăzi este să vedem dacă s-a desăvârșit fuziunea în toate organizațiile. Este de importanță majoră dacă acest lucru s-a întâmplat, dacă am constituit noile organisme de conducere ale organizațiilor județene și, eventual, municipale", a declarat Traian Băsescu în deschiderea Consiliului Executiv Național al PMP.

Președintele PMP i-a întrebat apoi liderii din teritoriu dacă există vreo organizație unde există "probleme legate de fuziune".

Din sală i s-a răspuns că sunt astfel de probleme la nivelul organizațiilor PMP Maramureș, Giurgiu și Galați.

Nuțu Fonta, din partea organizației de Maramureș, a completat spunând că în cazul său a fost chemat de cinci ori la București în vederea confirmării ca lider de organizație și apoi a fost numit altcineva.

"Eu am avut decizie de numire trei săptămâni și am venit de cinci ori la București să mi se spună că sunt președinte, să constat că primește colegul de la PMP decizia. Deci, ceva nu se așază. Să confirme în presă că sunt președinte și pe urmă să se schimbe. Cred că nu e normal", a declarat Fonta.

Băsescu i-a transmis că "s-a așezat' și că "pentru Maramureș este emisă o decizie".

"Deci, dacă decizia este dată, considerați că s-a așezat. (...) Avem două variante: acceptați decizia luată la vârful partidului, conform mandatului dat, sau, dacă nu, ne despărțim. Ăsta e drumul. Deci, vreau să știți foarte clar că la nivelul conducerii partidului s-a primit un mandat la ultimul CEN prin care eu și cei doi președinți executivi eram mandatați să luăm decizii. Acolo unde nu s-a rotunjit o înțelegere la nivel local s-au luat decizii în conformitate cu mandatul primit", a adăugat liderul PMP.

Băsescu a completat că reuniunea PMP nu se va încheia fără ca problemele din cele trei organizații să nu fie rezolvate.

×
Subiecte în articol: PMP
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close