Antena 3 CNN Politică Băsescu vrea introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate

Băsescu vrea introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate

Băsescu vrea introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate
20 Ian 2010   •   14:25

Preşedintele Traian Băsescu susţine introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate, după cum a declarat la întâlnirea de miercuri acută cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditaţi la Bucureşti. De asemenea şeful statului a spus că prima s-a vizită oficială va fi în Republica Moldova.

"Una din cele mai mari satisfacţii ale primului meu mandat a fost îndeplinirea promisiunilor pe care le-am făcut românilor din străinătate, fie că am în vedere liberalizarea pieţei muncii într-un număr semnificativ de state ale UE, modificarea legii cetăţeniei, reprezentarea acestor români în Parlamentul de la Bucureşti sau creşterea numărului de consulate în străinătate" a declarat Traian Băsescu.

"Nu ne-am propus să facem o diferenţiere între cetăţenii români din interiorul ţării şi cei din afară. Promovarea intereselor şi portejarea drepturilor ambelor categorii reprezintă o prioritate pentru mine şi pentru politica externă românească. Atunci când vorbim însă de politica externă avem în vedere sprijinirea românilor din afara graniţelor. Pentru ei trebuie să implementăm acele proceduri şi să creăm acele instituţii care sunt mai bine poziţionate pentru a-i ajuta în viaţa de zi cu zi şi mai ales în contactele lor cu ţara", a mai spus Băsescu.

Traian Băsescu i-a anunţat pe şefii misiunilor diplomatice străine acreditaţi la Bucureşti că în noul său mandat cuvintele-cheie ale politicii externe vor fi dinamism, continuitate şi pragmatism.

Şeful statului nu a ratat ocazia de a vorbi despre succesul României în procesul de la Haga, privind delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră. Preşedintele a evidenţiat faptul că în 2010 România este interesată de consolidarea poziţiei în interiorul uniunii Europene şi a vorbit şi de relaţiile cu ţările vecine. Astfel, Traian Băsescu a spus că prima sa vizită oficială din noul mandat va fi în Republica Moldova.

La aceeaşi întâlnire, şeful statului a vorbit şi de relaţia cu Statele Unite şi cu Rusia.

Vizele pentru SUA reprezintă o prioritate a politicii externe româneşti, mai spune Băsescu.

În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, mesajul preşedintelui român a fost foarte clar: poate avea un partener în România, atâta timp cât interesele noastre sunt respectate.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: vot corespondenta
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close