Antena 3 CNN Politică BEJ Neamţ: USL şi PDL se reclamă reciproc de încălcarea legii electorale

BEJ Neamţ: USL şi PDL se reclamă reciproc de încălcarea legii electorale

BEJ Neamţ: USL şi PDL se reclamă reciproc de încălcarea legii electorale
Sursa foto: Foto: INTACT Images
21 Aug 2011   •   17:44

Biroul Electoral Judeţean Neamţ a primit două sesizări prin care se reclamă încălcări ale legii electorale, conform lui Cătălin Chiriac, purtătorul de cuvânt al BEJ, conform Agerpres.

Una dintre ele a fost făcută de PDL Neamţ. În această sesizare, candidatul USL este acuzat că împarte pepeni pentru a fi votat.

Şi USL a depus o sesizare la BEJ împotriva soţiei primarului comunei Dragomireşti, pe care o acuză de faptul că transportă alegători la secţiile de votare şi îi îndeamnă să voteze cu un anume candidat.

Conform cifrelor oficiale, circa 41% din alegătorii din Colegiul 6 au votat până la ora 16:00, în cele 82 de secţii amenajate pentru alegerile parlamentare parţiale, conform BEJ Neamţ.

Alegerile parlamentare parţiale care au loc duminică în acest colegiu vin după ce locul a rămas vacant în urma decesului deputatului Victor Surdu, la data de 7 aprilie 2011.

Dacă aveţi dovezi despre fraudarea alegerilor, trimiteţi imagini pe adresa [email protected]

×
Subiecte în articol: alegeri pdl USL transport
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close