Antena 3 CNN Politică Berceanu: PDL ar fi interesat de organizarea alegerilor prezidenţiale odată cu cele europarlamentare

Berceanu: PDL ar fi interesat de organizarea alegerilor prezidenţiale odată cu cele europarlamentare

Berceanu: PDL ar fi interesat de organizarea alegerilor prezidenţiale odată cu cele europarlamentare
Sursa foto: berceanu
25 Mar 2009   •   21:48

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a declarat miercuri că PDL ar putea fi interesat de ideea organizării alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele pentru Parlamentul European, în iunie. Unul din motive ar putea fi, potrivit ministului, reducerea costurilor, dar şi a perioadei necesare pregătirii campaniilor electorale aferente fiecărui tip de alegeri, pentru ca guvernanţii să se poată concentra pe adevărata prioritate, criza economică.

"Adică, dacă noi o să fim preocupaţi foarte mult şi din ce în ce mai intens de campania electorală pâna în vară, pentru europarlamentare şi imediat după ce terminăm europarlamentarele o să fie preocupaţi până în iarnă de campania de prezidenţiale, dacă tragem linie constatăm că noi, sau mulţi, nu ne vom ocupa atât de mult de criză, cât de campaniile electorale. Ori, eu cred că măcar reducerea la jumătate, adică să terminăm cu totul în iunie şi măcar să ştim cine este preşedinte, care sunt europarlamentarii ... şi ne concentrăm cu toţii asupra unei părţi mult-mult mai complicate şi care riscă să ne creeze probleme tuturor mult mai dificile şi anume această situaţie economică generalizată", a spus Berceanu, citat de Mediafax.

Deocamdată, această problemă nu a fost pusă în discuţie în PDL, însă Berceanu crede că fiecare partid va analiza această posibilitate. Mai mult, el consideră că pentru candidaţii celor două partide rivale, respectiv Crin Antonescu şi Mircea Geoană, această ?comasare? ar fi una favorabilă. ?Ar mai avea 45 de oameni care sunt pe-o listă şi candidează odată cu ei şi au tot interesul ca lucrurile să meargă bine, pe când în toamnă ar fi singuri" spune Berceanu.
În replică, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat pentru Antena 3 că o astfel de mişcare ar fi complet neetică şi ar sfida electoratul.

Antena3.ro

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close